sâmbătă, octombrie 25, 2025

Senatorul Titus Corlățean, întâlnire cu ambasadorii Statelor Arabe din Zona Golfului și alți ambasadori străini!

Must read

Senatorul Titus Corlățean și-a retras candidatura de la președinția PSD și își vede în continuare de viața profesională care are prioritate și unde rezultatele remarcabile se pot vedea atât la Comisia de politică externă de la Senat pe care o prezidează, cât și la Comisia Europeană unde reprezintă cu cinste România. Demnitarul a participat, la invitația ambasadorului Arabiei Saudite la București, Mohammed Abdulghani M Khayat, la evenimentul organizat în onoarea ambasadorului Qatar în România, Osama Yousef A A Alqaradawi, la finalul misiunii sale diplomatice în România.

,,Au participat ambasadorii Statelor Arabe din Zona Golfului și alți ambasadori străini, inclusiv europeni, acreditați la București, precum și reprezentanți ai Președinției și MAE. O întâlnire amicală, cu speranțe exprimate pentru o nouă posibilă realitate politică în Orientul Mijlociul după Summit-ul din Egipt de la Sharm el- Sheikh, care să însemne pace, securitate și cooperare. Și, bineînțeles, cuvinte de apreciere pentru medierea oferită cu succes de SUA, Qatar și Egipt pentru o primă etapă de încetare a focului în Gaza și eliberarea ostaticilor israelieni luați prizonieri de Hamas la 7 octombrie 2023, inclusiv a unui tânăr cu origini românești, respectiv schimbul de prizonieri israeliano-palestinieni. Succes în misiunea diplomatică viitoare ambasadorului Alqaradawi’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article