Acasă Blog Pagina 8

Senatorul AUR Ciprian Iacob, în mijlocul oamenilor în Târgul din Lăicăi

Senatorul Ciprian Iacob, alături de colegii săi din Organizația AUR Dâmbovița, s-a aflat astăzi în Târgul de la Lăicăi, unde a stat de vorbă cu zeci de cetățeni pentru a afla direct care sunt problemele și preocupările cu care se confruntă. Reprezentanții AUR Dâmbovița au purtat numeroase discuții cu oamenii prezenți în târg, ascultând opiniile și sesizările acestora cu privire la dificultățile întâmpinate în viața de zi cu zi. Potrivit senatorului Ciprian Iacob, dialogul permanent cu cetățenii reprezintă fundamentul unei activități politice responsabile. „Politica trebuie să înceapă cu vocea cetățeanului și să se încheie cu soluții pentru cetățean. Acesta este și motivul pentru care parlamentarii AUR nu au vacanță parlamentară, ci continuă să fie prezenți în mijlocul oamenilor și să le asculte problemele”, a declarat senatorul Ciprian Iacob.

,,AUR te aude! Așa cum am promis, continuăm proiectul „AUR te aude!”, prin care mergem direct în comunități pentru a asculta problemele, nevoile și așteptările românilor. În timp ce PSD, PNL, USR și UDMR s-au opus propunerii AUR ca Parlamentul să nu intre în vacanță până când țara nu este reașezată pe un drum economic și administrativ sănătos, noi alegem să rămânem în mijlocul oamenilor. Acum, mai mult ca oricând, parlamentarii au obligația să îi asculte pe români, să le înțeleagă problemele și să le reprezinte cu fermitate interesele. Politica trebuie să înceapă cu vocea cetățeanului și să se încheie cu soluții pentru cetățean. AUR te aude!”, a transmis senatorul AUR Dâmbovița, avocatul Ciprian Iacob.

DÂMBOVIȚA: GREVĂ DE AVERTISMENT ÎN TOATE UNITĂȚILE SANITARE DIN JUDEȚ

COMUNICAT DE PRESĂ

Luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09:00 – 11:00

Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița anunță organizarea unei greve de avertisment în data de 20 iulie 2026, între orele 09:00 și 11:00, la care vor participa angajații din toate unitățile sanitare din județ. Această acțiune extremă este rezultatul ignorării repetate a revendicărilor noastre legitime și a refuzului autorităților de a asigura stabilitatea sistemului sanitar.

Ne aflăm astăzi în fața unei decizii dificile, luată cu inima strânsă, dar pe deplin conștienți de responsabilitatea pe care o purtăm. Tăcerea noastră în fața degradării continue a sistemului medical ar însemna complicitate. Protestăm nu doar pentru drepturi salariale juste, ci, în primul rând, pentru demnitatea actului medical și pentru siguranța pacienților noștri.

Condițiile noastre de muncă reprezintă, în mod direct, condițiile dumneavoastră de tratament!

LISTA PRINCIPALELOR REVENDICĂRI

  1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar

Cerem deblocarea imediată a posturilor vacante pentru a reduce deficitul critic de personal care generează epuizare cronică și pune în pericol calitatea îngrijirilor oferite pacienților.

  1. Privitor la Proiectul Legii Salarizării:
    • Reluarea dialogului real: Solicităm parteneriat social autentic și consultări constructive, nu formale, pe marginea noilor reglementări salariale.
    • Stabilirea unor coeficienți de salarizare corespunzători: Garanții clare pentru poziționarea corectă în grilă a personalului din sănătate și asistență socială.
    • Menținerea sporului de tură la 15%: O recunoaștere absolut esențială a efortului și a condițiilor dificile aferente muncii în ture.
    • Menținerea sporului de 100% pentru muncă în weekend și sărbători legale:

Compensarea echitabilă a muncii prestate în zilele de repaus legal.

  • Reintroducerea sporului pentru condiții de muncă: Restabilirea echității prin remunerarea corectă a riscurilor profesionale zilnice.
  • Includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare: Încetarea discriminării personalului administrativ, tehnic și de deservire, acesta fiind o componentă vitală pentru funcționarea spitalelor.

MĂSURI DE SIGURANȚĂ: NU VĂ ABANDONĂM!

Dorim să asigurăm toți cetățenii județului Dâmbovița că viețile pacienților nu vor fi puse în pericol. Pe toată durata grevei de avertisment (luni, 20 iulie 2026, orele 09:00 – 11:00):

  • Urgențele medicale, cazurile grave și operațiile vitale vor fi asigurate în proporție de 100%.
  • Tratamentele pacienților deja internați în secțiile spitalelor vor continua fără nicio întrerupere.
  • Serviciile medicale esențiale vor rămâne complet funcționale conform legii, asigurându-se o treime din activitatea normală.

Pentru a evita disfuncționalitățile și pentru a ne sprijini în acest demers menit să salveze sistemul public de sănătate, adresăm rugămintea respectuoasă către toți cetățenii ca, în măsura în care problemele medicale nu reprezintă o urgență, să evite prezentarea în unitățile sanitare din județul Dâmbovița în intervalul orar 09:00 – 11:00 al zilei de luni, 20 iulie 2026.

Vă mulțumim profund pentru înțelegere, răbdare și solidaritate. Această luptă este și pentru dumneavoastră, pentru a ne asigura că veți fi tratați întotdeauna la standarde cu adevărat europene. Împreună putem schimba sistemul!

 

Biroul Executiv

Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița

La Camera de Comerț Dâmbovița, luna august vine cu noi oportunități pentru comunitatea de afaceri

Luna august aduce un nou impuls pentru mediul de afaceri din județul Dâmbovița. În această perioadă, Camera de Comerț Dâmbovița își continuă misiunea de a susține și dezvolta antreprenoriatul local prin inițiative menite să încurajeze dialogul, colaborarea și schimbul de experiență.

Prin organizarea de întâlniri dedicate mediului de afaceri, sesiuni de informare și evenimente de networking, Camera de Comerț Dâmbovița creează cadrul necesar pentru consolidarea relațiilor dintre antreprenori, identificarea de noi oportunități de dezvoltare și promovarea parteneriatelor durabile. Instituția își propune să fie în continuare, un partener activ al comunității de afaceri, facilitând accesul la informații relevante, proiecte și inițiative care contribuie la creșterea competitivității și dezvoltarea economică a județului.

,,Luna august vine cu oportunități noi pentru comunitatea de afaceri din Dâmbovița! Camera de Comerț Dâmbovița  continuă inițiativele dedicate antreprenorilor locali, prin întâlniri, dialog și noi oportunități de colaborare:

-Camera de Comerț Dâmbovița te invită la o cafea – Idei la Filtru – Networking, schimb de experiență și identificarea unor noi oportunități de colaborare.

-Campania ,,Antreprenor în Dâmbovița’’ – Aproape de antreprenori!  Venim noi în comunitatea ta, cu actualizări CAEN Rev. 3, noutăți legislative și soluții pentru provocările reale ale companiei tale.

-Orizonturi – Networking & Cocktail! Eveniment dedicat furnizorilor de servicii pentru evenimente corporate și private.

-Grup de mastermind – ,,Pledoarie pentru excelență’´de Horst Schulze  – cofondatorul lanțului hotelier Ritz – Carlton. O lectură esențială pentru angajați, angajatori și lideri – de fapt, pentru oricine dorește să depășească bariera „merge și așa”.

Construim comunități de business’’, a transmis Camera de Comerț Dâmbovița.

Urmărește pagina Camerei de Comerț Dâmbovița pentru detalii despre date, locații și modalitatea de participare.

Incendiu produs la o locomotivă, în orașul Titu! Nu au fost identificate victime!

În jurul orei 17:51 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la o locomotivă, în orașul Titu.

Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

La fața locului, incendiul s-a manifestat la nivelul compartimentului motor al locomotivei.

Incendiul a fost lichidat. Nu au fost identificate victime.

Intervenția a fost finalizată.

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu: „România nu își poate permite să piardă miliardele de euro din PNRR”

0

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a declarat astăzi, în cadrul unei emisiuni difuzate de un post național de televiziune, că România nu își poate permite să piardă miliardele de euro puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parlamentarul liberal a transmis un apel către colegii din PSD, cărora le-a cerut să susțină interesele României și să voteze în Parlament măsurile necesare pentru atragerea fondurilor europene. A mai spus Aurelian Cotinescu că cele 5 miliarde de euro pe care România trebuie să le absoarbă prin PNRR nu reprezintă împrumuturi și nu generează dobânzi, ci sunt fonduri europene nerambursabile care intră direct în economia țării și contribuie la dezvoltarea României. Potrivit deputatului PNL, aceste resurse financiare sunt esențiale pentru continuarea investițiilor în infrastructura rutieră, în construcția și modernizarea școlilor și grădinițelor, precum și pentru implementarea altor proiecte de interes public, cu impact direct asupra dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai.

,,Miliardele de euro din PNRR trebuie aduse în România. PSD să apere interesele statului și să voteze în Parlament pentru atragerea fondurilor europene! Pentru PSD este un bun moment de a-și arăta credibilitatea, de a-și schimba poziția, de a participa efectiv astfel încât aceste jaloane să fie trecute cu bine și România să poată să aducă cei 5 miliarde de euro bani europeni, bani care nu au nici dobânzi, bani care nu sunt împrumuturi, bani care intră imediat în economie și pot susține autostrăzile, școlile, grădinițele și proiectele importante ale statului. Cred că este momentul ca PSD să uite de această comunicare în care au spus că ,,noi nu ne dorim ca aceste legi, acești piloni, să treacă pe repede înainte’’.

Pâi care pe repede înainte, pentru că legea decarbonizării a fost votată în 2022 de PSD, fiind jalon în PNRR, și acum avem trei săptămâni în care să îndeplinim acest jalon, să luăm 770 de milioane de euro, și noi auzim de la PSD comunicarea să nu facem această lege pe repede înainte. În privința legii salarizării unitare, care este tot la fel, un jalon foarte important în PNRR. Pâi am avut 3 miniștri PSD care s-au ocupat de acest jalon, în ultimele trei mandate, la acest minister. Mai avem trei săptămâni să demonstrăm că putem să închidem acest jalon… Cu ei, fără ei, lucrurile trebuie făcute, banii trebuie aduși în România’’, a declarat deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Deputat Daniel Blaga: ,,Afirmația că USR a votat împotriva PNRR este falsă’’

Într-o postare pe pagina sa de socializare, deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga răspunde colegilor de la AUR, în speță Georgianei Teodorescu, europarlamentar AUR, care acuză reprezentanții USR că au votat în Parlamentul European împotriva unui amendament care solicita Comisiei Europene prelungirea termenelor de implementare a proiectelor finanțate prin Mecanismele de Redresare și Reziliență. Parlamentarul susține că AUR a luat un ,,amendament fără efecte juridice pe care l-a transformat într-un slogan politic’’.

,,Fals! AUR spune că USR a votat împotriva PNRR. Acel vot nu putea prelungi PNRR, nu avea cum și vă explic de ce…  AUR mizează pe faptul că foarte puțini oameni verifică ce s-a votat de fapt. Nu s-a votat împotriva prelungirii PNRR. S-a votat un amendament propus de Grupul The Left, grupul de extremă stângă din Parlamentul European din care fac parte si partide comuniste, introdus într-o rezoluție a Parlamentului European. Și aici este cheia. O rezoluție nu modifică legislația europeană, rezoluțiile exprimă o poziție politică, nu au putere juridică și nu schimbă regulamente deja adoptate.

Mai mult, Parlamentul European votase deja cu un an în urmă o altă rezoluție prin care se solicita prelungirea proiectelor mature finanțate prin PNRR. Așadar afirmația că USR a votat  împotriva PNRR este falsă. AUR a luat un amendament fără efecte juridice și l-a transformat într-un slogan politic. Înainte să distribuiți astfel de mesaje, verificați faptele. Nu credeți propaganda’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Găești: Acțiunea de dezinsecție aviochimică are loc vineri, 17 iulie

Vineri, 17 iulie, începând cu ora 05:30, se va desfășura acțiunea de dezinsecție aviochimică pe raza orașului Găești.

Substanța utilizată: K-Othrine (6–10 l/ha)

Recomandări:

– închideți ferestrele dacă aeronava acționează în apropierea locuinței;

– evitați staționarea în zonele tratate;

– spălați fructele și legumele înainte de consum;

– evitați plimbarea animalelor de companie în zonele tratate până la uscarea soluției;

– apicultorii sunt rugați să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine.

Autoritățile locale mulțumesc pentru înțelegere și sprijin!

Târgoviște: Noul sistem de management al traficului, operațional de luna viitoare! Acesta va contribui la reducerea accidentelor în oraș!

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat că noul sistem inteligent de management al traficului va deveni operațional începând de luna viitoare, obiectivul principal fiind creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente din oraș. Edilul a precizat că echipamentele video instalate în municipiu nu sunt destinate verificării rovinietei și nici nu au funcții de radar pentru măsurarea vitezei de deplasare. Rolul acestora este exclusiv acela de a monitoriza traficul rutier și, atunci când situația o impune, de a permite recunoașterea numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor.

Totodată, Daniel Cristian Stan a ținut să clarifice informațiile apărute în spațiul public, subliniind că singura notificare activă generată de sistem este cea referitoare la nerespectarea culorii roșii a semaforului. Potrivit primarului, implementarea acestui sistem reprezintă un pas important pentru fluidizarea circulației și creșterea gradului de siguranță în trafic, fără a introduce noi forme de sancționare a șoferilor.

,,Accidente mai puține în Târgoviște, iar noul sistem de management al traficului va deveni operațional luna viitoare!  Camerele montate NU vizează nici rovinieta, nici nu au proprietăți de radar, vizând exclusiv monitorizarea traficului și, la nevoie, recunoscând numerele de înmatriculare.  Singura notificare activă este cea care vizează nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.

Este vorba de extinderea componentei de „Smart City”, în cadrul căreia am implementat: sisteme inteligente de management urban, respectiv sistem de semafoare interconectate, inclusiv prin achiziția de semafoare inteligente, sisteme avansate de avertizare pentru șoferi în cazul depășirii vitezei legale și sisteme anti-coliziune, pentru a crește semnificativ siguranța în trafic, semnalizatoare cu mesaje dinamice, sisteme de informare a participanților la trafic, etc. Un dispecerat modern va monitoriza traficul rutier, asigurând o gestionare eficientă și o intervenție rapidă acolo unde este cazul’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Elevele de nota 10 la Bacalaureat, care au plasat județul pe podiumul național

Tărgoviște și Dâmbovița, poli ai performanței la examenul de Bacalaureat, fiind pe podiumul național după soluționarea contestațiilor, în funcție de mediile de 10 obținute! Patru eleve din municipiul Târgoviște au reușit această performanță notabilă, care a plasat județul Dâmbovița pe locul trei, la nivel național alături de alte trei județe. Pentru succesul obținut, acești copii minunați au fost recompesați de administrația publică locală târgovișteană în cadrul evenimentului Galei Performanței în Educația Târgovișteană!

,,Elevele NEACȘU ALEXANDRA ELENA , MIHALACHE ANA MARIA și DIMA VALENTINA ADRIANA, de la COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC „CONSTANTIN CANTACUZINO” TÂRGOVIȘTE, dar și eleva ȘERBAN DANIELA FLORENINTA, de la COLEGIUL NAȚIONAL ”IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU” TÂRGOVIȘTE, sunt performerele de 10 ale acestei sesiuni de bacalaureat, copii care ne fac mândri că suntem târgovișteni, că suntem dâmbovițeni și pe care am fost onorat să îi premiez în cadrul Galei Performanței în Educația Târgovișteană!

Harta rezultatelor arată că Bucureștiul a înregistrat 19 medii de 10, în top urmează Prahova, cu cinci medii maxime, iar Dâmbovița, Bacău, Cluj, și Suceava au câte patru candidați care au încheiat examenul cu media 10. Galați, Hunedoara și Iași au câte trei medii maxime, în timp ce Buzău, Constanța, Dolj, Mureș, Olt și Vrancea au câte două.

Alte opt județe au înregistrat câte o singură medie de 10: Arad, Argeș, Gorj, Neamț, Satu Mare, Sibiu, Timiș și Vâlcea.

În schimb, 21 de județe nu au avut niciun candidat care să obțină media maximă la BAC 2026, printre acestea aflându-se Alba, Bihor, Brașov, Brăila, Botoșani, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Teleorman, Tulcea și Vaslui’’, a transmis primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan.

Weekend bogat în evenimente activități cultural-artistice și recreative

Jandarmii vor fi la datorie în perioada 17 – 20 iulie a.c.,  astfel încât cetățenii care vor participa la manifestările publice organizate la nivelul județului nostru să se afle în condiții de siguranță.

Jandarmii vor fi prezenți în 4 localități dâmbovițene, unde vor avea loc activități cultural-artistice, comerciale și recreative, astfel:

  • în perioada 17 – 19 iulie, la „Trofeul Dragoneilor” din Munții Bucegi, eveniment ce include drumeții, activități montane și competiții dedicate atât copiilor, cât și adulților;
  • în zilele de 18 și 19 iulie, la „Zilele Orașului Găești” (Casa de Cultură și Parcul Central);
  • în perioada 18 – 20 iulie, la „Zilele Comunei Lungulețu” (zona târgului comunal);
  • în zilele de 19 și 20 iulie, la „Ziua Comunei Pietrari” (zona terenului de fotbal comunal).

,,Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.

Pe această cale, jandarmii adresează celor care vor fi prezenți la aceste evenimente publice următoarele recomandări preventive:

  • să respecte măsurile stabilite de organizatorii evenimentelor;
  • să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
  • să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
  • să semnaleze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune’’, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița.