Acasă Blog Pagina 6

Actualizarea codurilor CAEN, mai simplă și mai aproape de antreprenori. Camera de Comerț Dâmbovița ajunge în 8 zone ale județului

Nu mai este nevoie să vii la Camera de Comerț Dâmbovița pentru actualizarea codurilor CAEN pentru că vine Camera de Comerț la tine!  Până la data de 25 septembrie 2026, toate firmele trebuie să își actualizeze codurile CAEN conform noii clasificări. Pentru a veni în sprijinul mediului de afaceri din județ, Camera de Comerț Dâmbovița se deplasează în 8 zone ale județului, astfel încât antreprenorii să beneficieze de sprijin simplu, rapid și aproape de sediul afacerii lor.

Zonele campaniei: Băleni, Găești, Moreni, Răcari, Titu, Pucioasa, Fieni, Valea Dâmboviței.

,,Actualizarea codurilor CAEN se poate face simplu, rapid și aproape de afacerea ta. Nu mai este nevoie să vii la noi. Venim noi în comunitatea ta! Rămâi conectat și află când ajungem în zona ta! Venim noi în comunitatea ta și te ajutăm să îți actualizezi codurile CAEN simplu și rapid!’’, a transmis Camera de Comerț Dâmbovița.

 

Pentru mai multe informații:

Camera de Comerț Dâmbovița, Târgoviște, Calea Câmpulung, nr.6A

𝟎𝟐𝟒𝟓.𝟐𝟏𝟎.𝟑𝟏𝟖 | 𝟎𝟕𝟓𝟏.𝟏𝟓𝟑.𝟕𝟎𝟖

𝐢𝐧𝐟𝐨@𝐜𝐜𝐢𝐚𝐝𝐛.𝐫𝐨

Corneliu Ștefan susține protestul angajaților Spitalului Județean Târgoviște și cere parlamentarilor dâmbovițeni să respingă noua lege a salarizării

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și-a exprimat sprijinul față de angajații Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, care au protestat astăzi, timp de două ore, în semn de nemulțumire față de prevederile noii legi a salarizării. Cadrele medicale și personalul auxiliar susțin că noile măsuri le vor diminua veniturile și cer autorităților să reanalizeze proiectul. În acest context, Corneliu Ștefan a declarat că nu poate rămâne indiferent atunci când oamenii care asigură funcționarea sistemului de sănătate sunt nevoiți să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile și veniturile.

Totodată, acesta a lansat un apel public către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de apartenența politică, solicitându-le să nu voteze legea salarizării în forma actuală și să respingă orice alte măsuri care afectează personalul medical. Potrivit lui Corneliu Ștefan, susținerea cadrelor medicale reprezintă o responsabilitate comună, iar deciziile legislative trebuie să țină cont de impactul pe care îl au asupra celor care își desfășoară activitatea în sistemul sanitar.

,,Astăzi, angajații Spitalului Județean de Urgență Târgoviște au participat la greva de avertisment organizată la nivel național. În calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, instituție în subordinea căreia funcționează Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, consider că este firesc să fiu alături de medicii, asistenții medicali și întregul personal care își desfășoară activitatea în această unitate. În ultimii cinci ani, am reușit să transformăm Spitalul Județean de Urgență Târgoviște într-un spital bine pregătit pentru nevoile pacienților și ale cadrelor medicale. Nu a fost simplu. Am atras, cu multă muncă, finanțări importante pentru modernizarea secțiilor, achiziția de aparatură medicală performantă și îmbunătățirea condițiilor de tratament. La fel de greu a fost să angajăm medici valoroși și să îi facem să rămână aici, în Dâmbovița.

Tocmai de aceea, nu pot rămâne indiferent atunci când oamenii care țin în picioare sistemul de sănătate ajung în situația de a protesta. Nu vorbim despre privilegii. Vorbim despre respect pentru cei care fac tot ceea ce le stă în putință pentru sănătatea noastră. Dacă vrem un sistem medical performant, trebuie să înțelegem că investițiile nu înseamnă doar clădiri renovate și echipamente moderne. Cea mai importantă investiție este în oameni. Nu putem să ne bucurăm că reușim, cu greu, să angajăm medici la Spitalul Județean, iar apoi să fie luate decizii care îi descurajează și îi fac să se întrebe dacă au făcut alegerea potrivită. Este total nedrept atât față de ei, cât și față de miile de dâmbovițeni care depind, zi de zi, de munca și profesionalismul lor.

Solicit public tuturor parlamentarilor din județul Dâmbovița, indiferent de culoarea politică, să nu voteze legea salarizării și nici alte măsuri care afectează personalul medical și pun în pericol eforturile făcute pentru a aduce și păstra medici în spitalele noastre. În același timp, le mulțumesc tuturor cadrelor medicale pentru responsabilitatea de care au dat dovadă și astăzi, asigurând urgențele și continuitatea actului medical. Acest lucru demonstrează încă o dată că, dincolo de orice nemulțumire, pacientul rămâne pe primul loc. Voi continua să susțin investițiile în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, dar și oamenii care salvează vieți în fiecare zi. Pentru că un sistem medical bun înseamnă, înainte de toate, profesioniști respectați și apreciați pe măsura muncii lor’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Două ore de grevă în toate spitalele din Dâmbovița. Avertismentul dur al sindicaliștilor

Astăzi, între orele 09:00 și 11:00, în toate spitalele din județul Dâmbovița – Târgoviște, Găești, Moreni și Pucioasa – s-a desfășurat greva de avertisment organizată de salariații din sistemul sanitar. Prin această acțiune de protest, angajații au transmis un mesaj ferm: sistemul sanitar și cel de asistență socială nu mai pot rămâne în tăcere și vor continua să lupte pentru apărarea drepturilor și intereselor celor care își desfășoară activitatea în aceste domenii esențiale. Protestul reprezintă un semnal clar privind necesitatea respectării drepturilor salariaților și a identificării unor soluții care să răspundă problemelor cu care se confruntă personalul din sănătate și asistență socială.

,,Forță, unitate și curaj în județul Dâmbovița! Greva de avertisment din spitalele dâmbovițene a transmis un mesaj ferm: Sistemul sanitar și de asistență socială nu mai tace!

Dragi colegi! Astăzi, între orele 09:00 și 11:00, activitatea a fost oprită timp de două ore în toate unitățile sanitare din județul Dâmbovița. Din Târgoviște până la Moreni, și de la Pucioasa la Găești, spitalele din județul nostru au fost unite într-un singur glas.

Pentru mulți dintre voi, aceste două ore nu au însemnat o simplă oprire din lucru, ci un act de curaj. Curajul de a spune răspicat că sistemul sanitar și cel de asistență socială nu mai pot fi lăsate să se prăbușească pe umerii celor care le țin în picioare zi de zi.

Știm ce presupune un astfel de gest. Cunoaștem responsabilitatea enormă pe care o purtați și cât de greu este să vă opriți, fie și pentru două ore, când pacienții și beneficiarii au nevoie de dumneavoastră în fiecare clipă. Ați făcut-o însă din responsabilitate față de profesie, înțelegând că tăcerea nu aduce dreptate, dar UNITATEA, da.

Un semnal clar către decidenți

Fiecare medic, asistent medical, infirmieră, îngrijitor, asistent social, angajat TESA și personal de deservire din spitalul din Târgoviște, Moreni, Pucioasa, Găești din Dâmbovița a arătat astăzi că răbdarea noastră a ajuns la final.

Revendicările noastre rămân ferme:

-O valoare de referință corectă în grila de salarizare;

-Clasificare și coeficienți echitabili pentru toate categoriile de personal;

-Plata integrală a sporurilor prevăzute de lege;

-Stop promisiunilor fără acoperire!

Mulțumiri din partea conducerii Uniunii Județene SANITAS Dâmbovița! Biroul Executiv al Uniunii Județene SANITAS Dâmbovița vă mulțumește din suflet fiecăruia dintre voi!

Vă mulțumim nu pentru că aveați o obligație, ci pentru că ați ales solidaritatea. Ați ales să stați umăr la umăr cu colegii voștri, deși ar fi fost mult mai simplu să priviți de pe margine. Această forță colectivă arătată astăzi în tot județul ne dă puterea de a merge mai departe.

Lupta continuă!

Calendarul acțiunilor noastre de protest rămâne neschimbat, iar pașii următori vor fi la fel de hotărâți. Vă rugăm să rămâneți UNIȚI. Fiecare voce contează, fiecare prezență în stradă sau în grevă face diferența. Împreună suntem puternici! Împreună suntem Uniunea Județeană SANITAS Dâmbovița!’’, se arată în comunicatul de presă al Biroul Executiv al Uniunii Județene SANITAS Dâmbovița

Marian Tănase, noul administrator public al Județului Dâmbovița

Fostul prefect al județului Dâmbovița, Marian Tănase, ocupă, începând de astăzi, funcția de Administrator Public al Județului Dâmbovița. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care i-a urat succes în noua activitate.

Numirea marchează o nouă etapă în parcursul profesional al lui Marian Tănase, acesta urmând să contribuie, din postura de Administrator Public, la coordonarea și implementarea proiectelor derulate la nivelul administrației județene. Experiența administrativă acumulată de acesta reprezentă un atu în exercitarea noilor responsabilități.

,,Începând de astăzi, funcția de Administrator Public al Județului Dâmbovița este ocupată de domnul Marian Tănase. Îi urăm mult succes în exercitarea noului mandat și în îndeplinirea responsabilităților în slujba județului Dâmbovița’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Crosul Veteranilor și-a recâștigat locul la Zilele Orașului Găești

După o pauză de șapte ani, Crosul Veteranilor a revenit în actualitate la Găești, fiind organizat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Orașului. Evenimentul a readus în prim-plan spiritul competiției și bucuria mișcării, reunind peste 50 de participanți din Găești și din mai multe localități din țară. Competiția, deschisă tuturor iubitorilor de sport și alergare, a oferit participanților ocazia de a-și testa rezistența și de a promova un stil de viață activ. Atmosfera a fost una plină de energie și fair-play, iar revenirea Crosului Veteranilor a fost primită cu entuziasm atât de concurenți, cât și de spectatorii prezenți. Organizatorii și-au exprimat speranța ca această competiție să redevină o tradiție în cadrul Zilelor Orașului Găești, contribuind la promovarea sportului și la consolidarea spiritului comunitar.

,,Astăzi, de Ziua Găeștiului, am readus la viață o frumoasă tradiție! După șapte ani, Crosul Veteranilor a revenit la Găești și mă bucur că peste 50 de participanți, din orașul nostru și din multe alte localități ale țării, au ales să fie alături de noi. M-au încărcat cu energie, optimism și respect pentru puterea exemplului pe care îl oferă. Îi felicit pe câștigători, dar, mai ales, îi felicit pe toți cei care au participat. Sportul înseamnă sănătate, disciplină și perseverență, iar astfel de competiții merită încurajate și susținute. Tuturor participanților le transmit toată aprecierea și considerația mea, precum și cele mai sincere urări de sănătate și putere pentru a ne revedea la cât mai multe ediții! La mulți ani, Găești!’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

O mașină a luat foc la Dobra!

0

În jurul orei 12:20 pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la un autoturism, pe raza localității Dobra.

Garda de Intervenție Cornești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială SMURD.

La fața locului incendiul se manifesta la compartimentul motor și la cabina autoturismului.

Nu au fost identificate victime. Incendiul a fost lichidat.

Eveniment în premieră la ,,Zilele Orașului Găești’’! Prima Gală a Excelenței în Educație și-a desemnat laureații

Prima zi a manifestărilor dedicate Zilelor Orașului Găesti a fost marcată de un moment cu o puternică încărcătură emoțională și simbolică: organizarea, în premieră, a Galei Excelenței în Educație, un proiect de suflet al primarului Alexandru Iorga. Ideea acestei gale a fost promovată de edil încă din perioada în care ocupa funcția de consilier local, iar acum a devenit realitate, oferind orașului un eveniment dedicat recunoașterii și celebrării performanței școlare. În cadrul galei au fost premiați elevii care, prin muncă, perseverență și talent, au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare, reprezentând cu cinste orașul Găești. Alături de aceștia, au fost recompensați și profesorii care i-au îndrumat, pregătit și susținut pe drumul către excelență.

Primarul Alexandru Iorga a transmis felicitări tuturor laureaților și a subliniat importanța susținerii educației și a valorilor autentice, apreciind că investiția în tineri reprezintă cea mai sigură investiție în viitorul comunității. Prin organizarea primei ediții a Galei Excelenței în Educație, administrația locală a demonstrat că performanța merită recunoscută și răsplătită, transformând acest eveniment într-un reper al Zilelor Orașului Găești și într-o tradiție care își propune să inspire generațiile viitoare.

,,Am avut bucuria de a-i premia pe acești tineri extraordinari, dar și pe profesorii care i-au pregătit și i-au îndrumat spre performanță. În același timp, am adus un binemeritat omagiu părinților și directorilor instituțiilor de învățământ din Găești, pentru că performanța se construiește întotdeauna împreună. Acest proiect are o însemnătate aparte pentru mine. L-am inițiat încă din perioada în care eram consilier local și l-am promis găeștenilor. Astăzi, această promisiune a devenit realitate.

Le mulțumesc celor aproximativ 500 de persoane care au fost alături de noi și colegilor din cadrul Primăriei Orașului Găești, care au contribuit la organizarea acestui eveniment. Sunt convins că vor urma și mai multe rezultate de excepție, iar această gală va deveni o frumoasă tradiție a orașului nostru. Educația este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face în viitor, iar copiii noștri sunt cea mai mare speranță a Găeștiului. Felicitări tuturor și mult succes în tot ceea ce vă propuneți! Găeștiul este mândru de voi!’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

Debut emoționant al „Zilelor Orașului”: Găeștiul și-a cinstit seniorii care au sărbătorit 50 și 60 de ani de căsnicie

La Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești au debutat astăzi manifestările dedicate Zilelor Orașului, eveniment care marchează împlinirea a 528 de ani de la prima atestare documentară a localității. Deschiderea ședinței festive a fost marcată de un moment de reculegere și binecuvântare, un sobor de preoți oficiind un serviciu religios dedicat sărbătorii orașului. Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a adresat un mesaj de bun venit participanților și invitaților prezenți la eveniment. Printre aceștia s-au numărat președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, primari ai localităților învecinate, consilieri județeni și locali, precum și foști edili ai orașului.

În alocuțiunea sa, Alexandru Iorga a realizat o scurtă incursiune în istoria Găeștiului, evocând momente importante din evoluția orașului și contribuția oamenilor care, de-a lungul timpului, au participat la dezvoltarea comunității. De asemenea, edilul a evidențiat personalitățile originare din Găești care s-au remarcat la nivel național și internațional, promovând cu cinste numele orașului. Cel mai emoționant moment al zilei a fost dedicat premierii cuplurilor care au aniversat 50 și 60 de ani de căsnicie. Seniorii orașului au fost recompensați pentru exemplul de viață oferit comunității, demonstrând că respectul, iubirea, încrederea și devotamentul sunt valori care rezistă în timp și stau la baza unei familii trainice.

,,Astăzi împlinim 528 de ani de existență. Prima atestare a orașului Găești datează din 19 iulie 1498 într-un hristov al domnitorului Radu cel Mare care spunea atunci că la Mânăstirea Râncaciov se vorbea despre Ocina Găeștiului. Însă Găeștiul datează de mult mai mult timp, când încă din cele mai vechi timpuri, din Neolitic, se vorbea despre oameni care trăiau pe aceste meleaguri. Adevărata forță a unui oraș este continuitatea, fiecare generație primește moștenirea celui dinaintea sa și are datoria de a o transmite mai departe mai bogată și mai puternică. De-a lungul timpului, fiecare generație și-a pus amprenta asupra dezvoltării Găeștiului. Unii au construit, alții au educat, alții au creat, alții au salvat vieți și alții au creat industrie și astfel orașul nostru s-a dezvoltat. Avem datoria să ne amintim de oamenii care au înțeles că un oraș nu se construiește doar prin ziduri, ci prin viziune. Ne amintim de frații Olănescu, descendenți ai familiei Ghica care au înțeles să investească în locul din care proveneau și au contribuit decisiv la schimbare chipului Găeștiului. Lor le datorăm amenajarea Parcului Central și a Parcului Copiilor din orașul nostru, ridicarea unor clădiri care reprezintă și astăzi niște repere arhitecturale  istorice, precum și dezvoltarea vieții spirituale și culturale a comunității noastre. La începutul secolului trecut un alt nume avea să marcheze destinul orașului nostru. În anul 1907, sub conducerea generalului dr. Nicolae Ionescu, a fost înființat Spitalul din Găești. Același nume, Nicolae Ionescu în calitate de președinte al Comitetului de Inițiativă, a avut un rol esențial și în înființarea primului liceu al orașului, convins fiind că sănătatea și educația reprezintă temelia unei comunități puternice.

Istoria unui oraș este scrisă nu doar de instituțiile sale, ci și de oamenii pe care îi formează. Găeștiul are privilegiul de a fi oferit României și lumii personalități care au făcut cinste acestor locuri. Maestrul Gheorghe Zamfir a dus sunetul naiului pe mari scene ale lumii. Vladimir Streinu și Șerban Cioculescu au devenit repere ale criticii și istoriei literare românești, Nicolae Bănescu și Victor Bădulescu au făcut parte din Academia Română confirmând valoarea intelectuală a acestor locuri. Din Găești se trag actrița Ileana Iordache, scriitorii Aurel Iordache, profesorul universitar dr. docent Petre Ionescu Stoian, creatorul Institutului de Cercetări Farmaceutice și control al medicamentului, precum și sportivi de excepție între care handbalistul Mihai Popescu și fotbalistul Florin Tănase, dar și marele acordeonist Vasile Pandelescu, precum și scriitorii Mihail  Ilovici, George Anca, Tudor Cristea și Nicolae Rotaru… Fiecare din aceste nume reprezintă o filă din istoria Găeștiului și dovedește că adevărata bogăție a unui oraș nu se măsoară doar în clădiri sau investiții, ci mai ales în oamenii pe care îi formează și pe care îi oferă lumii.

În cea de-a doua jumătate a secolului trecut, Găeștiul a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare, și-a extins cartierele, și-a dezvoltat infrastructura și a devenit unul dintre cele mai importante centre economice ale județului Dâmbovița. Întreprinderea de Utilaj Chimic și Fabrica Arctic au făcut ca numele Găeștiului să fie cunoscut în întreaga țară și în lume oferind generațiilor de găeșteni stabilitate și locuri de muncă. După schimbările din 1980 au urmat ani dificili, dar Găeștiul a demonstrat încă o dată că are puterea de a merge mai departe. Companii precum BEKO, Mairon, Mecan Petrol au continuat să investească și să ofere locuri de muncă demonstrând că acest oraș știe să privească spre viitor fără să-și piardă identitatea. Poate că aceasta este cea mai importantă lecție pe care ne-o oferă istoria Găeștiului, fiecare generație are responsabilitatea de a lăsa ceva în urmă, un oraș mai bun decât l-a găsit… Astăzi este rândul generației noastre. În luna decembrie 2025, mi-ați acordat încrederea de a conduce acest oraș, am primit această responsabilitate cu respect și cu convingerea că Găeștiul intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Noi nu ne propunem să schimbăm identitatea Găeștiului. Dimpotrivă. Ne propunem să construim pe temelia lăsată de cei dinaintea noastră, păstrând ceea ce are valoare și ducând orașul la standardele pe care găeștenii le merită. Această viziune trebuie transformată în fapte, iar în aceste prime luni am început deja să așezăm această direcție în proiecte și investiții pentru viitorul Găeștiului. Pentru prima dată în istoria Găeștiului construim o centură ocolitoare a orașului, un proiect de importanță strategică pentru dezvoltarea întregii zone inițiat și susținut de președintele CJD, Corneliu Ștefan. Este o investitie care va fluidiza traficul și va atrage noi investiții și locuri de muncă…’’, a declarat primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

A mai punctat edilul că investițiile în educație și sănătate sunt prioritare la Găești… A amintit că la Găești se reabilitează blocuri de locuințe, se modernizează și se reabilitează străzile orașului, se lucrează la înfrumusețarea orașului prin amenajarea de spații verzi și locuri de petrecere a timpului liber, și nu numai. De asemenea, într-un timp relativ scurt s-au pus bazele unui Serviciu de îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice, pentru cei care au nevoie de sprijin..  A mai spus edilul că trebuie timp și răbdare pentru implementarea tuturor proiectelor.

,,Astăzi au început Zilele Orașului Găești și am avut bucuria de a participa la deschiderea manifestărilor și la premierea cuplurilor care au sărbătorit 50 și 60 de ani de căsătorie. Aceste familii ne arată că o relație bazată pe respect, încredere și sprijin reciproc poate trece cu bine peste toate încercările timpului. Felicitări și multă sănătate tuturor celor care și-au scris atât de frumos poveștile de viață. Voi fi în continuare alături de găeșteni și de fiecare comunitate din județul nostru, așa cum am făcut și până acum, pentru că aici, în Dâmbovița, suntem acasă. La mulți ani, Găești!’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

​Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă deosebită, prin concertul extraordinar susținut de Ozana Barabancea alături de Orchestra „Lumini Sonore”, care i-au încântat pe toți cei prezenți în sală cu talentul lor.

IMPORTANT! SJUT anunță modificări temporare de funcționare la UPU și Cabinetul de Ortopedie generate de investițiile de la spital!

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează pacienții și aparținătorii că, începând cu 20 iulie 2026, vor interveni următoarele modificări privind organizarea unor activități medicale:

  1. Restrângerea temporară a spațiului destinat Triajului din cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU)

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare, modernizare și extindere realizate în cadrul proiectului cu finanțare europeană, spațiul destinat Triajului UPU va fi restrâns temporar pe durata execuției lucrărilor.

Activitatea Unității de Primiri Urgențe va continua fără întrerupere, fiind reorganizată astfel încât pacienții să beneficieze în continuare de servicii medicale de urgență în condiții de siguranță.

  1. Mutarea Cabinetului de Ortopedie din cadrul Ambulatoriului Integrat

Începând cu aceeași dată, Cabinetul de Ortopedie își va desfășura activitatea în Ambulatoriul Vechi, la parter.

Pacienții care au consultații programate sau se prezintă pentru servicii de specialitate sunt rugați să se adreseze noii locații.

Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste măsuri au rolul de a permite desfășurarea lucrărilor de investiții și de a asigura continuitatea activității medicale în cele mai bune condiții.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște

Găeștiul, în sărbătoare! Două zile de festivități, cu ocazia Zilelor Orașului și a celor 528 de ani de atestare documentară!

În perioada 18–19 iulie 2026, orașul Găești îmbracă haine de sărbătoare cu prilejul Zilelor Orașului Găești, un eveniment dedicat comunității și oamenilor care, prin implicare, muncă și tradiție, dau valoare și identitate acestui loc. Ediția din acest an are o semnificație aparte, marcând 528 de ani de la prima atestare documentară a orașului Găești, un moment de referință în istoria și evoluția comunității.

Cu această ocazie, autoritățile locale au pregătit un program divers, destinat tuturor categoriilor de vârstă. Timp de două zile, locuitorii și oaspeții orașului se vor putea bucura de spectacole cultural-artistice, activități educative, competiții sportive și momente recreative, menite să aducă împreună întreaga comunitate într-o atmosferă de bucurie și celebrare. Zilele Orașului Găești reprezintă nu doar un prilej de sărbătoare, ci și o oportunitate de a celebra trecutul, prezentul și viitorul unei comunități unite, care își respectă valorile și privește cu încredere spre viitor.

SÂMBĂTĂ, 18 IULIE – CASA DE CULTURĂ

Ora 10.00 – Vor fi sărbătorite cuplurile care împlinesc 50 și 60 de ani de căsătorie, un gest de respect și prețuire pentru familiile care reprezintă repere ale comunității.

Ora 11.00 – Concert extraordinar susținut de Ozana Barabancea și Orchestra Lumini Sonore.

Ora 17.00 – Gala Excelenței în Educație. Pentru prima dată, Primăria Orașului Găești va premia elevii și profesorii care au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare naționale, în semn de apreciere pentru performanță și muncă.

DUMINICĂ, 19 IULIE

Ora 09.00 – Crosul Veteranilor revine în calendarul manifestărilor orașului după aproape 10 ani de absență. Competiția, desfășurată pe traseul ARCTIC – Parcul Central, readuce în prim-plan bucuria mișcării și importanța sportului practicat la orice vârstă.

Ora 18.00 – PARCUL CENTRAL

Găeștenii sunt așteptați la un spectacol de excepție alături de:

-Andrei Bănuță

-Andreea Bănică

-Valentin Sanfira

-Irina Loghin

-Lino Golden

,,Vom urmări împreună, pe ecranul amplasat în parc, finala Campionatului Mondial de Fotbal, iar seara se va încheia cu foc de artificii. Vă invit să fiți alături de noi în aceste două zile de sărbătoare, dedicate orașului nostru și oamenilor care îl reprezintă. Sunt convins că vom petrece împreună momente frumoase, într-o atmosferă demnă de această aniversare. Vă aștept cu drag!’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.