Acasă Blog Pagina 44

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu, după vizita la BSDA: „Investițiile în apărare trebuie să continue”

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a vizitat Expoziția Internațională de Armament și Tehnică Militară BSDA, organizată la București, eveniment care reunește cei mai importanți producători din industria de apărare și securitate. Cu acest prilej, parlamentarul dâmbovițean a transmis un mesaj ferm privind capacitatea de apărare a României, infirmând zvonurile potrivit cărora Armata Română ar fi slab echipată sau nepregătită pentru provocările actuale de securitate. Acesta a subliniat faptul că România traversează o perioadă importantă de modernizare militară și că există interese externe care nu își doresc consolidarea poziției strategice a țării noastre în regiune.

Deputatul dâmbovițean a făcut referire și la programele de înzestrare și modernizare aflate în derulare prin Programul SAFE, menționând că acestea vor contribui semnificativ la creșterea capacității de apărare a României, la dezvoltarea industriei naționale de profil și la întărirea securității pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice. Expoziția BSDA reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei de apărare din Europa de Est, reunind companii, oficiali militari și experți în securitate din numeroase state membre NATO și partenere

,,Am vizitat expoziția internațională de armament organizată la București — Black Sea Defense & Aerospace – BSDA Exhibition & Conference

Am tot auzit dezinformarea că Armata Română este slab echipată și neinstruită. Minciuni. Peste 30.000 de soldați români au participat, de-a lungul anilor, la operațiuni în Afganistan, Irak, Africa și Balcanii de Vest.

Există forțe de influență care nu își doresc ca România să devină, după Polonia, a doua mare putere militară de pe Flancul Estic al NATO. Tocmai de aceea, investițiile în apărare trebuie continuate fără ezitare.

Liniile de forță ale Armatei Române și programele aflate în derulare:

  • Avioane:

F-16 modernizate — peste 50 de unități

F-35 pentru trecerea la generația a V-a; în curând, prima escadrilă

  • Sisteme Patriot, HIMARS și SHORAD/VSHORAD pentru apărare antiaeriană și lovituri de precizie la mare distanță — sosite sau în curs de livrare
  • Transportoare și vehicule blindate:

Piranha V — câteva sute livrate din producție românească

Vehicule blindate 4×4 Cobra II — câteva sute livrate; urmează să fie fabricate în România, la Mediaș

Vehiculul blindat 4×4 Vlah va fi fabricat la Moreni

Viitoarele mașini de luptă ale infanteriei, inclusiv cu producție și integrare în România, la Mediaș (MLI cu tun de 30 mm)

  • Tancuri și artilerie:

Abrams SEPv3 — în curând, primul batalion

Obuziere moderne K9 Thunder, aflate în curs de livrare și integrare operațională, fabricate și în România, la Petrești

  • Forțe navale:

Rachete de coastă NSM (Naval Strike Missile)

Modernizarea fregatelor

Corvetă nouă — livrabilă anul acesta

Noi capabilități navale pentru securitatea Mării Negre — 4 nave construite la Mangalia

  • Drone Bayraktar, Watchkeeper X și dezvoltarea capacităților ISR (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance), fabricate parțial în România, cu soft integrat românesc
  • Aeronave C-130 Hercules și C-27J Spartan pentru transport militar și logistică strategică
  • Program nou de elicoptere multirol și de atac, inclusiv H215M/H225M Airbus, pentru înlocuirea treptată a flotei Puma
  • Programe pentru armament individual NATO modern (pușcă de asalt, pistol), optică, termoviziune și echipamente C4ISR, destinate creșterii capacității de luptă a infanteriei, fabricate la Cugir și Sadu
  • Investiții în producția națională de muniții, simulatoare de instruire, drone și tehnologii integrate în industria românească de apărare’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Alegeri la OFSD Târgoviște! Luciana Cristea, realeasă în funcția de președintă a organizației!

Astăzi a avut loc conferința de alegeri a Organizației Femeilor Social-Democrate Târgoviște.

Luciana Cristea, vicepreședintă PSD Dâmbovița și vicepreședintă a Consiliului Județean Dâmbovița, a fost votată în unanimitate pentru un nou mandat la conducerea OFSD Târgoviște, în urma votului exprimat de cele peste 200 de delegate prezente.

La eveniment au participat președintele PSD Dâmbovița și prim-vicepreședinte al PSD, Corneliu Ștefan, secretarul executiv al organizației, Daniel Cristian Stan, președinta Organizației Femeilor Social-Democrate Dâmbovița, deputat Carmen Holban, precum și alți reprezentanți ai PSD Dâmbovița, consilieri locali municipali și membri ai organizațiilor social-democrate din municipiu.

În cadrul conferinței a fost aleasă și echipa de conducere a organizației. În funcțiile de vicepreședinte au fost desemnate Doina Boboacă, Agnes Erich, Ramona Voinescu, Elena Sprințaru, Loredana Balache, Georgeta Stan, Gabriela Barău, Ileana Neculăescu, Gabriela Costescu, Mihaela Vulpoi și Ramona Vârlan. Funcția de secretar va fi ocupată de Mădălina Sanda, iar din echipă mai fac parte Monica Ilie, Luminița Gălbenuș, Magdalena Utma, Smaranda Brebeanu, Giusepina Vișoiu, Luchiana Oprea, Nicoleta Izabela Andronie, Maria Diculescu, Alexandrina Crețu, Cremona Loredana Ionescu și Nicoleta Gheorghe.

Întâlnirea a fost și un prilej de discuție despre cât de importantă este implicarea femeilor în viața publică, în administrație și în proiectele care privesc municipiul Târgoviște.

PSD Dâmbovița susține o prezență cât mai consistentă a femeilor în viața publică și în deciziile care privesc comunitatea locală.

PSD Dâmbovița

Dâmbovița: Pas important pentru infrastructura de utilități! A fost semnat contractul pentru noi stații de epurare!

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat astăzi la semnarea contractului de lucrări „Extindere și realizare stații de epurare în Fieni, Răcari, Nucet, Băleni, Mătăsaru, Corbii Mari, Morteni, Vișina, Potlogi, Târgoviște, Găești și Titu”, parte a Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița. La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

,,Investiția depășește 27.000.000 de euro și presupune proiectarea, execuția, furnizarea echipamentelor, testarea și punerea în funcțiune a lucrărilor aferente celor 12 sectoare incluse în contract. Până în acest moment, au fost atribuite 18 din cele 19 contracte de lucrări, cu o valoare de peste 378.000.000 euro – adică 70,86% din valoarea totală a contractului de finanțare, care se ridică la 534.000.000 de euro cu TVA.

La sfârșitul lunii aprilie, stadiul fizic al lucrărilor era de aproximativ 50%, un indicator clar că unul dintre cele mai mari programe de investiții în infrastructura de apă și canalizare din regiune avansează într-un ritm susținut. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe perioada desfășurării lucrărilor și vă mulțumim pentru înțelegere. Aceste investiții sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților locale și pentru creșterea calității vieții în județul Dâmbovița’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

Caravana mobilă pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate a ajuns și în județul Dâmbovița

Caravana mobilă pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate a ajuns și în județul Dâmbovița și va fi prezentă, în perioada următoare, în mai multe localități din județ, pentru a facilita accesul cetățenilor la noile servicii de identitate digitală.

Cetățenii pot depune cereri gratuit și fără programare, doar pe baza următoarelor documente și doar dacă au intervenit modificări în statutul civil:

* certificatul de naștere;

* certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț, după caz;

* actul de proprietate al locuinței.

Cartea Electronică de Identitate oferă multiple avantaje: acces rapid la servicii publice online, siguranță sporită a datelor personale, utilizare ca document de călătorie în UE și acces la servicii digitale moderne.

Îi încurajăm pe cetățeni să se informeze la primăriile de domiciliu pentru a afla când va ajunge caravana în localitatea lor și să profite de această oportunitate de trecere la identitatea digitală.

Vă mulțumim!

 

Instituția Prefectului Dâmbovița

Târgoviște: Accident rutier pe Calea Domnească între un autoturism și o motocicletă condusă de o tânără! În urma impactului, aceasta a ajuns la spital!

Astăzi, 15 mai a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii Biroului  Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Calea Domnească, din municipiul Târgoviște.

Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 54 de ani, din comuna Crevedia, în timp ce ar fi condus un autoturism pe Calea Domnească, din municipiul Târgoviște, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de o tânără, de 21 de ani, din municipiul Târgoviște.

În urma coliziunii, motociclista a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii au continuat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Justiția a închis disputa: Babele și Sfinxul rămân în județul Dâmbovița! Pretențiile UAT Bușteni au fost respinse!

Președintele CJD, Corneliu Ștefan a anunțat astăzi că instanțele de judecată au stabilit definitiv apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele – Sfinxul, în favoarea județului Dâmbovița. Potrivit deciziei definitive, terenul în suprafață de aproximativ 4 hectare, precum și monumentele naturale Babele și Sfinxul din Bucegi se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, județul Dâmbovița. Anunțul vine după ce recursul formulat în procesul privind apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele – Sfinxul a fost respins definitiv, iar pretențiile formulate de UAT Bușteni au fost înlăturate de instanță.

Corneliu Ștefan a subliniat că această hotărâre reprezintă o reparație morală și administrativă pentru județul Dâmbovița, după ani de dispute privind delimitarea teritorială a uneia dintre cele mai importante zone turistice și naturale din Munții Bucegi. Decizia instanței confirmă astfel, în mod definitiv, că zona care include cele două monumente naturale emblematice aparține administrativ comunei Moroeni, consolidând drepturile județului Dâmbovița asupra acestui areal de interes turistic național.

,,S-a făcut dreptate pentru județul Dâmbovița! Babele și Sfinxul rămân acolo unde le este locul: pe teritoriul județului nostru. Recursul formulat în procesul privind apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele–Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată și confirmă ceea ce dâmbovițenii au știut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea județului Dâmbovița. Instanțele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare și monumentele naturale Babele și Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, județul Dâmbovița, iar pretențiile formulate de UAT Bușteni au fost respinse.

Cum s-a ajuns aici:

  • 1999–2000 – Bușteni inițiază intabularea Babelor și Sfinxului, contestată de județul Dâmbovița;
  • 2001 – Consiliul Județean Dâmbovița deschide prima acțiune în instanță împotriva Prahovei;
  • 2015 – Este deschis un nou dosar privind delimitarea administrativ-teritorială dintre UAT Moroeni și UAT Bușteni;
  • 2021 – Tribunalul Vâlcea stabilește că Babele, Sfinxul și terenul aferent se află pe raza comunei Moroeni, județul Dâmbovița;
  • 2022 – Curtea de Apel Pitești confirmă hotărârea și respinge recursul;
  • 2025 – Tribunalul Dâmbovița respinge cererile formulate de UAT Bușteni privind anularea delimitării și revendicarea proprietății asupra zonei Babele–Sfinxul;
  • 2026 – Curtea de Apel Ploiești respinge definitiv recursul și menține hotărârea Tribunalului Dâmbovița.

Această decizie nu este doar una juridică. Este o confirmare a adevărului, a istoriei și a apartenenței firești a acestor simboluri la județul Dâmbovița. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această cauză cu seriozitate și profesionalism: echipelor juridice, instituțiilor implicate și tuturor dâmbovițenilor care au crezut în acest drept legitim. Consiliul Județean Dâmbovița va continua să protejeze și să dezvolte responsabil zona montană Peștera–Padina, prin investiții în infrastructură, turism și servicii moderne. Această comoară naturală trebuie valorificată cu grijă, respect și dragoste pentru Dâmbovița’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

TÂNĂR PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNEI MINORE

La data de 13 mai a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Conțești, bănuit de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Din cercetările efectuate a reieșit că în perioada octombrie 2024-martie 2026, tânărul ar fi întreținut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu o minoră, de 15 ani.

Pe parcursul zilei de astăzi, 14 mai a.c., acesta a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura controlului judiciar.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: În cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Senator Ciprian Iacob: ,,AUR are soluții economice reale și concrete pentru România!’’

Senatorul Ciprian Iacob a transmis, într-o postare publicată pe pagina sa de socializare, că Alianța pentru Unirea Românilor are soluții reale și concrete pentru redresarea economiei României. Parlamentarul dâmbovițean a subliniat că un guvern AUR, condus de un premier al formațiunii și orientat către nevoile și interesele cetățenilor, poate scoate țara din criza economică actuală.

În mesajul său, senatorul a prezentat un set de 10 măsuri economice pe care le consideră esențiale pentru relansarea economiei și pentru creșterea nivelului de trai al românilor. Parlamentarul dâmbovițean consideră că România are resursele necesare pentru a depăși dificultățile economice, însă este nevoie de o guvernare care să pună pe primul plan interesele naționale și dezvoltarea economică sustenabilă.

,,AUR are soluții economice reale și concrete pentru România! Cu un Guvern AUR condus de un Premier AUR, orientat către nevoile și interesele cetățenilor români, România poate ieși din criza economică prin următoarele măsuri:

  1. Diminuarea cheltuielilor administrative cu 1% din PIB pe an, în următorii 4 ani.
  2. Parlament cu 300 de parlamentari.
  3. Guvern format din 10 ministere și 50 de secretari de stat.
  4. Comasarea și desființarea agențiilor/autorităților, până la maximum 20.
  5. Reducerea cu 50% a funcțiilor de conducere din toate instituțiile publice.
  6. Reformă administrativă adaptată realităților anului 2026.
  7. Sistarea ajutoarelor financiare internaționale până la atingerea unui deficit bugetar de 3% din PIB.
  8. Reforma companiilor de stat, cu criterii reale de competență în conducere și reorganizarea celor neperformante.
  9. Excluderea vânzării companiilor strategice.
  10. Finanțarea dezvoltării companiilor prin majorare de capital, prin emiterea de acțiuni noi pe bursă, cu prioritate către cetățeni și fonduri autohtone

Cu stimă, pentru români’’, a transmis avocatul Constantin Ciprian Iacob, senator Alianța pentru Unirea Românilor – AUR

Deputatul Daniel Blaga salută punerea în transparență a listei imobilelor RA-APPS și a beneficiarilor lor

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga salută inițiativa secretarului general al Guvernului, Dan Reșitnec, de a solicita RA-APPS publicarea listei complete a vilelor de protocol ale statului, precum și a beneficiarilor acestor imobile.

Parlamentarul USR Dâmbovița consideră că măsura reprezintă un pas important către transparență și corectitudine în administrarea patrimoniului public. Daniel Blaga afirmă că, ani la rând, vilele de protocol ale statului au fost tratate „ca un club închis pentru privilegiați”, în care accesul s-a făcut netransparent și pe criterii politice.

Acesta susține că publicarea listei imobilelor și a beneficiarilor poate contribui la recâștigarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și poate pune capăt suspiciunilor privind folosirea discreționară a resurselor publice.

,,Ani de zile, vilele de protocol ale statului au fost tratate ca un club închis pentru privilegiați

Cine stă acolo?

Cât plătește?

În baza cărui contract?

Secret total.

Acum, la propunerea lui Dan Reșitnec, Secretarul General al Guvernului, se pune în transparență lista imobilelor RA-APPS și a beneficiarilor lor.

Adică exact ce ar trebui să existe într-un stat normal:

-transparență

-reguli clare

-informații publice despre bunurile statului

Statul nu este proprietatea unei rețele de privilegiați.

Este al cetățenilor’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

Corneliu Ștefan, prezent la Black Sea Defense & Aerospace 2026: „Industria de apărare înseamnă tradiție și profesionalism pentru Dâmbovița”

Dâmbovița și industria de apărare, promovate la Black Sea Defense & Aerospace 2026! Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat astăzi la Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din Europa de Est dedicate industriei de apărare, securitate și aeronautică. Prezența șefului administrației județene la această manifestare nu a fost deloc întâmplătoare, având în vedere că județul Dâmbovița are o tradiție importantă în industria de apărare și reprezintă un pol strategic în acest domeniu.

Corneliu Ștefan a evidențiat contribuția unor unități industriale emblematice din județ, precum Automecanica Moreni, uzinele de la Dragomirești și Mija, dar și fabrica IVECO Defence Vehicles de la Petrești. Totodată, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a subliniat importanța investiției realizate de Hanwha Aerospace la Petrești, acolo unde se construiește un centru european de producție pentru echipamente militare destinate NATO. Proiectul este considerat unul strategic atât pentru județul Dâmbovița, cât și pentru consolidarea industriei de apărare din România. Participarea la BSDA 2026 reconfirmă interesul autorităților județene pentru susținerea și dezvoltarea industriei de apărare, un sector cu tradiție în Dâmbovița și cu un rol important în economia locală și în securitatea regională.

,,Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2026” – unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei de apărare, securitate și aeronautică din Europa de Est. Pentru județul Dâmbovița, industria de apărare înseamnă tradiție, profesionalism și contribuție directă la capacitatea de securitate a României. Avem obiective industriale importante precum Automecanica Moreni, Uzinele de la Dragomirești și Mija, dar și fabrica IVECO Defence Vehicles de la Petrești, care demonstrează că județul nostru are un rol important în industria națională de apărare. Și tot la Petrești, se construiește fabrica Hanwha Aerospace – un centru european de producție pentru echipamente militare destinate NATO.

Printre sistemele prezentate la BSDA 2026 se numără și vehiculul blindat VLAH, dezvoltat de BlueSpace Technology în colaborare cu Automecanica Moreni. Este primul vehicul de acest fel dezvoltat în România în ultimii 35 de ani, iar faptul că a atras inclusiv atenția președintelui Slovaciei, Peter Pellegrini, arată că Dâmbovița are capacitatea industrială, specialiștii și baza tehnică necesare pentru a susține proiecte de apărare cu relevanță națională și internațională.

Totodată, am purtat o discuție cu Excelența Sa, domnul Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, prilej cu care l-am invitat să viziteze județul nostru. În actualul context internațional, consolidarea industriei de apărare reprezintă nu doar o oportunitate economică, ci și o necesitate pentru siguranța și securitatea României. Investițiile în acest domeniu înseamnă tehnologii moderne, locuri de muncă stabile și o capacitate mai mare de a răspunde provocărilor de securitate ale prezentului.

BSDA 2026 reunește companii și lideri internaționali din domeniul apărării, iar colaborarea dintre autorități, industrie și partenerii strategici este esențială atât pentru dezvoltarea județului Dâmbovița, cât și pentru consolidarea securității și capacității de apărare a României’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.