miercuri, noiembrie 12, 2025

Prim – vicepreședintele PSD, Corneliu Ștefan, concentrare maximă pe alegerile locale parțiale de la Găești: ,,Avem alături de Alexandru Iorga proiecte importante pentru dezvoltarea orașului. Consiliul Județean Dâmbovița s-a ținut de cuvânt și uitați că se lucrează efectiv la centura orașului Găești’’

Must read

După o pauză mai îndelungată, Organizația PSD Dâmbovița a reluat în forță conferințele de presă la sediul partidului. Aflat la prima conferință de presă din postura de prim-vicepreședinte al PSD, Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița a abordat două subiecte de actualitate, respectiv Congresul Partidului Social Democrat recent încheiat și bineînțeles alegerile locale parțiale de la Găești, unde Alexandru Iorga are sprijinul total al colegilor săi pentru a câștiga Primăria Găești.

„Vineri, 7 noiembrie, am avut Congresul Partidului Social Democrat, un congres în cadrul căruia, absolut toți cei care am luat cuvântul, împreună cu domnul președinte Sorin Grindeanu, am transmis mesaje foarte clare despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare și despre poziția pe care PSD o va avea atât în societatea civilă, cât și din punct de vedere administrativ, dar, nu în ultimul rând, în alianța pe care o avem astăzi la guvernare.

Vreau să le mulțumesc colegilor mei din PSD Dâmbovița pentru sprijinul pe care mi l-au acordat. Am demonstrat încă o dată unitate și o echipă puternică, atât în acest congres, cât și în perioada în care am fost implicați în această competiție. De asemenea, vreau să transmit, și pe această cale, că funcția pe care am ocupat-o, cea de prim-vicepreședinte PSD, nu este o funcție personală, ci o funcție a organizației PSD Dâmbovița, o funcție care ne responsabilizează, iar în perioada următoare avem foarte multe lucruri de pus la punct în perspectiva anului 2028, ținând cont de primele alegeri pe care le avem – alegerile locale din 2028’’, a punctat liderul social democraților dâmbovițeni, Corneliu Ștefan.

Dacă până la alegerile din 2028 mai este destul timp, acum atenția social democraților dâmbovițeni se îndreaptă spre alegerile locale parțiale de la Găești. ,,În județul Dâmbovița vom avea alegeri la Găești, pe 7 decembrie 2025, unde s-a vacantat funcția de primar. Alexandru Iorga este candidatul PSD pentru această funcție. Este omul pe care îl sprijinim necondiționat, este omul care a demonstrat că își dorește binele comunității locale și, nu în ultimul rând, avem alături de Alexandru Iorga proiecte importante pentru dezvoltarea orașului Găești. .. Vreau să vă transmit câteva mesaje desprinse din discuțiile pe care le-am avut aseară cu cetățenii din Găești, pentru că noi am schimbat modul în care facem politică, am mers și vom merge în fiecare cartier și vom sta de vorbă cu cetățenii. Prima concluzie pe care o trag după discuțiile cu cetățenii este că găeștenii au văzut foarte clar ceea ce se întâmplă la Târgoviște, la Pucioasa, la Titu, la Fieni, la Moreni. Eu cred că putem să readucem orașul Găești acolo unde îi este locul, ținând cont de poziția strategică și de polul de dezvoltare pe care îl avem în acea zonă, să aducem orașul Găești pe locul pe care locuitorii acestui oraș și-l doresc. Cred că putem să atragem fonduri așa cum au atras primarii de la Pucioasa, de la Titu, de la Fieni și Moreni, unde avem primari doar de un an’’, a precizat Corneliu Ștefan.

De asemenea, liderul PSD Dâmbovița a spus că are, împreună cu Alexandru Iorga, un plan de dezvoltare pentru tot ceea ce înseamnă mobilitatea urbană și traficul din orașul Găești. ,,Acum 4 ani de zile am promis locuitorilor orașului Găești centura ocolitoare a orașului. Consiliul Județean Dâmbovița s-a ținut de cuvânt și uitați că după 4 ani se lucrează efectiv la centura orașului Găești. Este prima centură ocolitoare pe care o avem, dintre centrele urbane ale județului, unde efectiv se lucrează, la Găești. În 2027, așa cum am promis, vom finaliza această investiție deosebit de importantă nu doar pentru orașul Găești, ci și pentru localitățile limitrofe. Am încredere în d-ul Alexandru Iorga pentru că împreună vom atrage toate fondurile  europene și vom depune proiecte pe toate axele de finanțare pe care le avem pentru orașele din Regiunea Sud Muntenia și nu în ultimul rând pentru proiectele guvernamentale pe care le avem încă deschise. Nu vreau să critic pe nimeni, dar orașul Găești a pierdut un an de zile și sunt anumite axe de finanțare care efectiv s-au închis și orașul Găești nu poate să mai depună proiecte. Eu asigur  locuitorii orașului Găești de tot sprijinul CJD, de sprijinul colegilor mei parlamentari, de sprijinul colegilor primari’’, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article