Municipiul Alexandria a găzduit astăzi ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, eveniment la care a participat și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de colegi din administrația publică locală din Regiunea Sud Muntenia… În prim planul discuțiilor s-au aflat proiectele și finanțările necesare pentru domenii cheie precum educația, infrastructura și sănătatea.
,,Ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia de astăzi a arătat, încă o dată, că modernizarea începe cunoscând prioritățile fiecărei localități în parte. În cadrul întâlnirii de la Alexandria, am discutat despre proiecte, finanțări și termene, punând accent pe investițiile în educație, infrastructură sigură și servicii medicale de calitate.
Am subliniat faptul că aceste obiective trebuie să rămână baza tuturor acțiunilor noastre și că o bună cooperare între autoritățile regionale și locale reprezintă calea sigură spre rezultate concrete pentru viitor. De asemenea, am analizat toate oportunitățile de finanțare, pentru a sprijini proiectele pe care administrațiile locale le vor implementa în perioada următoare. Prin colaborare continuă și implicare comună, Regiunea Sud-Muntenia crește pas cu pas. Lucrăm împreună și dezvoltăm localitățile noastre!’’ a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.








