sâmbătă, octombrie 25, 2025

Poiana: A fost dezvelit monumentul dedicat eroilor comunei din Primul și al Doilea Război Mondial!

Must read

Într-o zi de mare sărbătoare, de Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în comuna Poiana a avut loc festivitatea  de dezvelire și sfințire a monumentului dedicat eroilor comunei din Primul și al Doilea Război Mondial. Evenimentul reprezintă un semn de aleasă prețuire a cetățenilor din Poiana față de sacrificiul suprem al celor care au luptat și au căzut la datorie pentru județul Dâmbovița și pentru România.

La evenimentul militar și religios special, care a culminat cu dezvelirea monumentului dedicat eroilor români au participat președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, deputații Carmen Holban și Radu Popa, vicepreședintele CJD, Luciana Cristea, primarul localității, Marian Șerban, prefectul județului, Claudia Gilia, subprefectul Marian Tănase, consilieri locali, cetățeni ai localității, primari în funcție și primari aleși din localitățile învecinate comunei Poiana. Defilarea militarilor din Garnizoana Târgoviște și spectacolul de dansuri populare oferit de copiii din comună au fost momentele care i-au bucurat pe toți cei prezenți la eveniment.

„Invitaților și locuitorilor comunei Poiana, vă mulțumesc pentru că ați venit să-i comemorăm pe fii localității noastre, ale căror suflete odihnesc în cimitire de onoare în locuri știute și neștiute din lume. În semn de respect față de înaintașii noștri, de-a lungul timpului, în fiecare stat, comună sau oraș, au fost ridicate monumente, troițe sau plăci comemorative. Toate acestea sunt semne ale unei credințe puternice, ale respectului față ostași și țară. Sunt elemente care ne vorbesc despre sacrificiul suprem, iar noi, la Poiana, cu sprijinul Consiliului Local, al Primăriei și al sfinților preoți, cu toții ne-am străduim să le ocrotim și să le scoatem în evidență. Din acest considerent nobil am restaurat acest monument al eroilor din comuna noastră.

Înaintașii noștri au participat la scrierea unor pagini glorioase de istorie în Războiul de Independență, în Primul și cel de-al Doilea Război Mondial. Păstrarea vie a amintirii eroilor noștri, a faptelor lor de vitejie, a sacrificiului lor pentru țară o putem face cu sprijinul părinților, al cadrelor didactice, al preoților, al tuturor celor care intră în contact cu elevii și tinerii noștri. Relansarea sentimentului de patriotism este necesară prezentului societății noastre, dar mai ales viitorului.”, a transmis primarul comunei Poiana, Marian Șerban.

 „Este o bucurie și o onoare pentru mine și pentru noi să fim astăzi la Poiana, într-o zi de mare sărbătoare creștină, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Iată, la Poiana, administrația locală a ales să sărbătorească acest lucru printr-un eveniment deosebit, resfințirea acestui monument. Este un gest de respect și de prețuire pentru ostașii români din Primul și al Doilea Război Mondial, care și-au sacrificat viața pentru independența, pentru suveranitatea României și pentru ca noi astăzi să fim un stat modern, un stat european. Domnule primar, vă felicit pentru aceasta inițiativă, felicit Consiliul Local și întreaga comunitate. Acest monument trebuie să fie, pentru tânăra generație, un loc în care întotdeauna să-si aducă minte de cei care și-au sacrificat viața pentru România.”, a declarat prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Astăzi participăm la un eveniment deosebit de important, nu doar pentru comunitatea din Poiana, ci pentru tot județul Dâmbovița. Astăzi nu inaugurăm doar un monument, astăzi avem un semn de recunoștință față de toți ostașii care au luptat pentru Poiana, pentru Dâmbovița, pentru România. Vreau să-l felicit pe domnul primar pentru această investiție, pentru readucerea aminte a tuturor ostașilor din comunitatea dumneavoastră.”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article