Într-o postare pe pagina sa de socializare, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, transmite mulțumiri găeștenilor pentru votul de duminică ,7 decembrie 2025, când l-au ales pe candidatul PSD, Alexandru Iorga, primarul orașului Găești. În urma acestor alegeri parțiale, PSD Dâmbovița a reușit performanța de a conduce 6 din cele 7 orașe din județ. Aceeași performanță a înregistrat PSD și la nivel național unde a obținut victoria în 12 dintre cele 14 unități administrativ teritoriale în care au avut loc alegeri locale parțiale.
,,Oamenii au încredere și au ales, fără niciun dubiu, seriozitatea în administrație: victoria de la Găești confirmă susținerea puternică pentru PSD în Dâmbovița și este cu atât mai importantă cu cât orașul a fost condus timp de 10 ani de liberali. Ani mulți de promisiuni fără acoperire de care găeștenii s-au săturat, iar acum au ales schimbarea. Au ales candidatul PSD Dâmbovița. Alexandru Iorga a câștigat Primăria cu 67,4%, un rezultat care arată clar că oamenii își doresc o administrație competentă, concentrată pe proiecte și dezvoltare.
Le mulțumesc locuitorilor orașului Găești pentru votul lor și îi asigur pe toți dâmbovițenii că vom munci în continuare la fel, cu inițiative concrete care să le îmbunătățească viața – pentru ca ei să simtă zi de zi ce înseamnă să fii reprezentat corect. În Dâmbovița, PSD conduce administrațiile locale în 6 dintre cele 7 localități urbane. Și astăzi este cel mai potrivit moment să începem campania și pentru orașul Răcari! Oamenii merită soluții care să le îmbunătățească viața și un primar care să le fie aproape și să îi respecte.
De altfel, la nivel național, PSD a câștigat 12 dintre cele 14 UAT-uri în care au avut loc alegeri, inclusiv președinția Consiliului Județean Buzău. Felicitări, Alexandru Iorga, pentru un început de mandat cu o susținere atât de mare din partea comunității! Felicitări tuturor candidaților! Felicitări, Marcel Ciolacu!’’, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.






