miercuri, aprilie 8, 2026

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, dialog interesant cu studenții de la Cluj despre viitorul țării: ,,România este un stat funcțional, are anticorpi în toate departamentele importante ale statului’’

Must read

Deputatul PNL de Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, s-a întâlnit recent la Cluj-Napoca cu studenții Facultății de Studii Europene din cadrul Universității Babeș-Bolyai, într-un dialog deschis despre viitorul României în context european. Întâlnirea a avut loc într-un cadru interactiv, în care tinerii au avut ocazia să adreseze întrebări și să își exprime opiniile cu privire la direcțiile de dezvoltare ale Uniunii Europene, dar și la modul în care România își poate valorifica mai bine oportunitățile oferite de apartenența la blocul comunitar.

În discursul său, deputatul Aurelian Cotinescu a subliniat importanța implicării tinerilor în procesul decizional și a evidențiat faptul că viitorul Uniunii Europene trebuie să reflecte nevoile reale ale statelor membre, inclusiv ale României.

Totodată, parlamentarul a încercat să combată percepțiile negative despre țară, transmise adesea în spațiul public. El le-a transmis studenților că România nu este un stat eșuat, ci o țară cu un potențial semnificativ de dezvoltare. În opinia sa, progresul economic din ultimii ani, accesul la fonduri europene și resursele umane valoroase reprezintă argumente solide în favoarea unui viitor promițător. Evenimentul de la Cluj a evidențiat, încă o dată, importanța comunicării dintre decidenți și tineri, în special în contextul unor teme de interes major precum viitorul Uniunii Europene și poziționarea României în cadrul acesteia

Deputatul Aurelian Cotinescu le-a spus tinerilor că România are cea mai puternică economie din Europa de Sud-Est, cea mai mare populație din regiune și unul dintre cele mai extinse teritorii, la care se adaugă rolul strategic esențial pe care îl joacă în cadrul NATO.  România a rezistat provocărilor și continuă să se dezvolte, a mai spus deputatul.

,,Ideea aceasta cu stat eșuat o folosim mult prea ușor. Nu ar trebui să avem genul acesta de abordare. România nu este un stat eșuat. Dacă voi la Cluj credeți că este un stat eșuat, ce să creadă cei de la Dunăre unde nu s-a întâmplat nimic de 35 de ani sau de 50 de ani? România este un stat funcțional, România are anticorpi în toate departamentele importante ale statului. Că sunt zone care trebuie refăcute, rescrise, că sunt oameni buni care trebuie împinși acolo este foarte adevărat, dar fiecare țară se confruntă cu lucrurile acestea. Să nu credeți că lucrurile arată mai bine în Serbia, în Ungaria, în Bulgaria, chiar și Polonia a avut problemele ei. Venim din comunism, suntem după 35 de ani de comunism, avem mentalitatea care ne duce înapoi, la voi mai puțin, pentru că aveți o altă mentalitate în zona aceasta. Mergeți mai în sud, mergeți în zonele mai sărace, acolo este altă mentalitate. Deci România nu este un stat eșuat, cred că ar trebui să încheiem cu acest capitol, România are viitor și este o țară puternică, este cea mai puternică economie din Europa de Est și Sud -Est, cea mai mare ca întindere teritorială și cea mai mare populație. Suntem cea mai importantă piață. Companii românești  au început să se întindă și în afara țării. Deci nu este ușor după 35 de ani.’’, a declarat deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu

De asemenea, deputatul Aurelian Cotinescu le-a vorbit studenților de la Cluj, în cadrul dezbaterii la care a participat, și despre programul de aproximativ 800 de miliarde de euro – „Foaia de Parcurs 2030”  de consolidare a capacităților de apărare ale Europei. Parlamentarul i-a informat pe studenți că din cei 800 de miliarde, 150 de miliarde de euro sunt alocate prin programul SAFE, iar România este unul dintre principalii beneficiari ocupând locul al doilea, cu aproximativ 16,7 miliarde de euro. O mare parte din fonduri sunt direcționate către zona militară, iar aproximativ 5 miliarde de euro merg către infrastructură rutieră și conexiuni strategice, a mai spus parlamentarul care a reușit să capteze atenția tinerilor cu subiectele de mare actualitate.

,,Europa a luat o decizie în urma  presiunilor americane și în urma războiului din Ucraina, să investească și a creat un proiect de 800 de miliarde de euro într-un program ,,Foaie de parcurs 2030’’, un program ambițios de reînarmare a Europei prin care acești bani să ajute armatele statelor membre să devină din ce în ce mai performante. Acces la armament de ultimă generație, instruire și, pe baza experienței din Ucraina, o reașezare a armatelor europene. 150 de miliarde din acești 800 de miliarde sunt prin Programul SAFE, de care sigur ați auzit, este un program de care România beneficiază. Suntem al doilea beneficiar al acestui program cu 16,7 miliarde de euro, o mare parte merg către zona militară, iar o componentă de 5 miliarde merg către zona de infrastructură rutieră și conexiuni rutieră mai ales spre zona Moldovei , spre Basarabia și Ucraina. Prioritățile în ,,Foaia de parcurs 2030’’ sunt 4: zona de dronă – antidronă; zona spațială – scutul spațial european; scutul aerian european; santinela – zona de veghe pe flancul estic.

Acest al patrulea capitol este foarte important pentru România pentru că ne interesează direct, avem expertiză la Marea Neagră. Informațional suntem foarte buni în această zonă, am dat informațiile cele mai bune partenerilor din NATO, dar informațiile noastre au fost sau nu au fost luate în calcul înaintea războiului cu Ucraina.

România în momentul de față beneficiază de stabilitate, de armate europene pe teritoriul său. Baza Cincu, Kogălniceanu care poate să găzduiască până la 10.000 de soldați , Câmpia Turzii. România are în momentul de față fabrici care produc armament modern. Avem camioanele IVECO, s-au fabricat deja  2400 de unități în România și s-au livrat Armatei. Avem blindate care se fac la București, altele care se fac la Mediaș, avem fabrici de drone în construcție, avem mai multe fabrici de drone private, foarte multe chiar la nivelul României, avem un proiect de artilerie autopropulsată coreeană K9 Thunder, această fabrică se va face în curând, anul acesta se va termina și va începe și producția. Deci România se mișcă în acest domeniu, avem 29 de programe de înarmare, terminăm anul acesta cu plata către ultimele escadrile de F16 și ajungem la aproape 70 de avioane și nu sunt puține. Avem școala de antrenament pentru piloții de F16, singura din Europa, la Fetești. Avem fabrici care în momentul de față se mișcă în direcția bună și cred că în acest context cam 60% din alocarea Programului SAFE, zona militară, va merge către fabricile din România. Deci este benefic pentru economia României’’, a  mai spus deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article