Andrei Cordoș a confirmat informațiile apărute în spațiul public despre plecarea sa de la Chindia Târgoviște, din funcția de președinte. Fostul fotbalist a declarat că discuțiile cu privire la această decizie au avut loc de câteva săptămâni. El a subliniat că plecarea sa este iminentă, dar că va mai dura câteva zile până când va fi găsit un înlocuitor pentru postul său. Cordoș a mai precizat că pentru o perioadă, postul său va fi ocupat de vicepreședintele Lorin Petrescu, care va fi președinte interimar, cel puțin.
Cel mai probabil, odată cu Andrei Cordoș vor pleca și ceilalți membrii ai staff-ului executiv, Renzo Ross – directorul tehnic și Eduard Stăncioiu – directorul sportiv. Nu în ultimul rând, sunt șanse foarte mari ca tehnicianul Vasile Miriuță să părăsească gruparea roș-albastră. Sub comanda sa, Chindia a obținut în campionat opt puncte în șase etape, înregistrând două victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri.
„Este adevărat, am avut discuții de câteva săptămâni despre acest subiect, nu de ieri, de azi…Eu mi-am spus punctul de vedere cum este bine să funcționeze acest club. În momentul de față, trebuie să găsim o soluție pentru altcineva. Cu siguranță voi pleca, nu se pune problema de acest lucru, doar că va mai dura câteva zile până când va fi găsit un înlocuitor. Nu știu dacă ceilalți membrii ai staff-ului executiv vor rămâne, decizia va fi a lor și a celor care vor prelua conducerea clubului. În momentul de față, vicepreședintele Lorin Petrescu, va rămâne interimar, cel puțin. Nu știu exact cum vor decurge negocierile între ei” , a declarat președintele Andrei Cordoș.
După opt etape, Chindia ocupă locul 11 în clasament, cu 10 puncte, la trei lungimi în spatele locului 6, ultima poziție care asigură participarea în play-off-ul competiției, ocupată în prezent de Ceahlăul Piatra Neamț.






