vineri, decembrie 19, 2025

AJOFM Dâmbovița: Peste 2500 de persoane şi-au găsit un loc de muncă în primele 8 luni din anul 2025!

Must read

În primele 8 luni ale anului 2025, ca urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă prin intermediul AJOFM Dâmbovița, au fost încadrate în muncă 2560 persoane, dintre care 1231 femei.

Din totalul persoanelor ocupate, 1461 au peste 45 de ani, 401 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 119 au între 30 și 35 de ani, 172 au între 25 și 30 de ani iar 407 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcție de rezidență, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 744 provin din mediul urban iar 1816 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii medii (990). Cele cu studii profesionale sunt în număr de 530. Numărul celor cu studii universitare este de 190, iar cei cu studii elementare sunt în număr de 850.

,,Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Dâmbovița, 482 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele noastre.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, în primele 8 luni ale anului 2025 numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 9168 persoane. Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, puteți accesa www.anofm.ro’’, a transmis Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article