Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a primit astăzi vizita Ambasadorului Canadei, Excelența Sa doamna Annick GOULET.
Cu acest prilej, Prefectul a prezentat posibilitățile de investiții în județul Dâmbovița, fiind expusă o radiogramă a principalelor activități economice, sociale și culturale specifice zonei noastre, dar și obiectivele turistice ale județului.
”Am avut onoarea și plăcerea de a marca, în cadrul acestei întâlniri, câteva elemente caracteristice județului nostru, de o deosebită importanță, care pot pune bazele unei colaborări solide pentru viitor. În acest sens, i-au fost prezentate înaltului oaspete canadian oportunitățile și potențialul economic și turistic al județului, în sensul atragerii unor investiții prin care Dâmbovița să se dezvolte. De asemenea, în cadrul întâlnirii a fost subliniată importanța dialogului și cooperării”, a declarat prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.
La întâlnire au participat: vicepreședinții Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și reprezentanți ai mediului de afaceri dâmbovițean.
Biroul de Presă al Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița









