Publicitate

Găești: Investiții în căminul Liceului „Dr. C. Angelescu”! Tinerii vor fi pregătiți pentru meseriile cerute pe piața muncii

Must read

Primarul orașului Găești, Alexandru Iorga, a efectuat astăzi o vizită de verificare la Liceul „Dr. C. Angelescu”, pentru a vedea stadiul lucrărilor de modernizare a căminului destinat elevilor. În urma vizitei, edilul a constatat că 15 camere sunt deja finalizate, fiind dotate cu mobilier și grupuri sanitare, astfel încât să ofere condiții corespunzătoare de cazare pentru elevi. Lucrările continuă, iar potrivit primarului, acestea se desfășoară conform graficului stabilit.

Investiția face parte dintr-un plan mai amplu de dezvoltare a învățământului profesional și tehnic din oraș, prin care administrația locală își propune să creeze condiții moderne pentru pregătirea viitorilor specialiști. Obiectivul este ca Liceul „Dr. C. Angelescu” să devină un centru important de formare a tinerilor în meseriile solicitate de companiile și firmele din Găești, contribuind astfel la dezvoltarea mediului economic local și la crearea unor oportunități profesionale pentru absolvenți.

,,Investiția aceasta face parte dintr-un plan mai amplu. Vrem ca la acest liceu să pregătim tineri pentru meseriile de care au nevoie firmele din Găești. Avem firme în oraș care au nevoie de oameni calificați și avem tineri care trebuie să aibă posibilitatea să învețe o meserie și să se angajeze aici. Asta îmi doresc să legăm mai bine: școala de locurile de muncă din Găești. Începem cu condițiile pe care le oferim elevilor și continuăm cu pregătirea lor pentru meseriile cerute de angajatorii locali’’, a transmis primarul orașului Găești, Alexandru Iorga.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article