Senatorul AUR Dâmbovița, avocatul Ciprian Iacob, continuă să fie prezent în mijlocul oamenilor! Parlamentarul își respectă promisiunea făcută și desfășoară, zi de zi, acțiuni în teritoriu, alături de colegii săi din Alianța pentru Unirea Românilor, pentru a lua contact direct cu cetățenii și pentru a afla care sunt problemele și nemulțumirile acestora. Pornind de la convingerea că vocea oamenilor trebuie să conteze în deciziile politice, senatorul și membrii AUR își propun să ajungă în cât mai multe localități și să discute cu un număr cât mai mare de locuitori.
Dialogul direct cu cetățenii reprezintă, în opinia parlamentarului, o modalitate importantă de a identifica problemele reale din comunități și de a găsi soluții pentru rezolvarea acestora.
„Venim în fiecare localitate, ascultăm părerea oamenilor, notăm, mergem în plenul Parlamentului și căutăm rezolvare”, a transmis senatorul AUR Dâmbovița, avocatul Ciprian Iacob. Prin aceste întâlniri desfășurate în teritoriu, parlamentarul susține că își dorește să păstreze o legătură permanentă cu cetățenii, să le asculte solicitările și să ducă problemele semnalate de aceștia în atenția instituțiilor și a forului legislativ.









