Publicitate

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu critică numirile de la conducerea TVR și Radioul public!

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, și-a exprimat, într-o postare publicată pe pagina sa de socializare, nemulțumirea față de numirile recente făcute la conducerea Televiziunii Române și a Societății Române de Radiodifuziune. În ceea ce o privește pe Sorina Matei, desemnată în funcția de președinte al Televiziunii Române, parlamentarul liberal susține că aceasta s-ar fi remarcat în perioada alegerilor prezidențiale prin poziționarea sa în tabăra favorabilă candidatului AUR, George Simion. Aurelian Cotinescu afirmă că, în acea perioadă, Sorina Matei ar fi promovat mai multe informații despre desfășurarea scrutinului pe care deputatul le consideră lipsite de un suport real.

Critici sunt formulate de parlamentarul dâmbovițean și în legătură cu Răzvan Dincă, numit la conducerea Societății Române de Radiodifuziune. Cotinescu face referire la situația juridică a acestuia și susține că Răzvan Dincă ar fi fost condamnat la șase ani de închisoare pentru abuz în serviciu și trafic de influență, ulterior fiind achitat după dezincriminarea abuzului în serviciu în urma unei decizii a Curții Constituționale a României.

,,Cine deține telecomanda la TVR… Sorina Matei s-a remarcat cu prilejul alegerilor prezidențiale, când s-a poziționat în tabăra pro-Simion și a promovat mai multe știri fără suport real cu privire la desfășurarea scrutinului. Știri distribuite apoi pe mai multe grupuri și rețele sociale pro-ruse. Așadar, pentru cei care încă mai aveau dubii, alianța toxică populist-extremistă PSD-AUR a fost devoalată din prima zi a noii sesiuni parlamentare, când două funcții din Biroul Permanent al Camerei Deputaților au fost făcute cadou AUR și SOS, partide extremiste pro-ruse conduse de George Simion și Diana Șoșoacă. Iar răsplata s-a văzut cu prima ocazie, odată cu adjudecarea șefiei Societății Române de Radiodifuziune și a Televiziunii Române.

Răzvan Dincă, propus de PSD, este noul șef la SRR iar Sorina Matei, propunerea AUR, a fost numită la conducerea TVR. Dincolo de acest troc politic, este bine de știut că Răzvan Dincă a fost condamnat de Tribunalul București la 6 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese. A fost achitat după ce abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminat prin decizia CCR nr. 405 din 2016 și PSD a promovat o lege cu dedicație, fiind dezincriminat conflictul de interese în modalitatea obținerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană, cu care funcționarul public s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani’’, a transmis deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article