Publicitate

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu: „România nu își poate permite să piardă miliardele de euro din PNRR”

Must read

Deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu, a declarat astăzi, în cadrul unei emisiuni difuzate de un post național de televiziune, că România nu își poate permite să piardă miliardele de euro puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parlamentarul liberal a transmis un apel către colegii din PSD, cărora le-a cerut să susțină interesele României și să voteze în Parlament măsurile necesare pentru atragerea fondurilor europene. A mai spus Aurelian Cotinescu că cele 5 miliarde de euro pe care România trebuie să le absoarbă prin PNRR nu reprezintă împrumuturi și nu generează dobânzi, ci sunt fonduri europene nerambursabile care intră direct în economia țării și contribuie la dezvoltarea României. Potrivit deputatului PNL, aceste resurse financiare sunt esențiale pentru continuarea investițiilor în infrastructura rutieră, în construcția și modernizarea școlilor și grădinițelor, precum și pentru implementarea altor proiecte de interes public, cu impact direct asupra dezvoltării economice și a creșterii nivelului de trai.

,,Miliardele de euro din PNRR trebuie aduse în România. PSD să apere interesele statului și să voteze în Parlament pentru atragerea fondurilor europene! Pentru PSD este un bun moment de a-și arăta credibilitatea, de a-și schimba poziția, de a participa efectiv astfel încât aceste jaloane să fie trecute cu bine și România să poată să aducă cei 5 miliarde de euro bani europeni, bani care nu au nici dobânzi, bani care nu sunt împrumuturi, bani care intră imediat în economie și pot susține autostrăzile, școlile, grădinițele și proiectele importante ale statului. Cred că este momentul ca PSD să uite de această comunicare în care au spus că ,,noi nu ne dorim ca aceste legi, acești piloni, să treacă pe repede înainte’’.

Pâi care pe repede înainte, pentru că legea decarbonizării a fost votată în 2022 de PSD, fiind jalon în PNRR, și acum avem trei săptămâni în care să îndeplinim acest jalon, să luăm 770 de milioane de euro, și noi auzim de la PSD comunicarea să nu facem această lege pe repede înainte. În privința legii salarizării unitare, care este tot la fel, un jalon foarte important în PNRR. Pâi am avut 3 miniștri PSD care s-au ocupat de acest jalon, în ultimele trei mandate, la acest minister. Mai avem trei săptămâni să demonstrăm că putem să închidem acest jalon… Cu ei, fără ei, lucrurile trebuie făcute, banii trebuie aduși în România’’, a declarat deputatul PNL Dâmbovița, Aurelian Cotinescu.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article