În ziua de 10 iulie 2026 se împlinesc 18 ani de la conferirea oficială a titlului de Mitropolit, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Nifon. Evenimentul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoțit de un sobor de 20 de Ierarhi, în prezența autorităților naționale și locale, a reprezentanților unor importante instituții de cultură, dintre care s-au remarcat în mod special reprezentanții Academiei Române și cu participarea miilor de credincioși care au venit special la Târgoviște. Totodată, cu acest prilej a avut loc lansarea oficială a ediției jubiliare a primului Liturghier ortodox din lume și cea dintâi carte tipărită la noi, la români, în anul 1508, de către Ieromonahul Macarie.
Reamintim că titlul de mitropolit ad personami-a fost acordat Chiriarhului nostru, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind o recunoaștere a activității sale pastorale, academice și administrative.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI








