La invitația europarlamentarului Ștefan Mușoi și a lui Victor Negrescu, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, alături de președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, se află în această perioadă la Parlamentul European, unde participă la o întâlnire importantă dedicată viitorului politicii de coeziune și adaptării fondurilor europene la nevoile actuale și viitoare ale comunităților locale. Discuțiile vizează modul în care autoritățile locale și regionale pot beneficia mai eficient de finanțările europene, într-un context în care dezvoltarea infrastructurii, modernizarea serviciilor publice și investițiile în comunități reprezintă priorități esențiale pentru administrațiile locale.
Primarul Daniel Cristian Stan a subliniat că municipiul Târgoviște își propune să își consolideze poziția de lider național în accesarea fondurilor europene și în actualul exercițiu financiar European, în contextul în care administrația locală are deja depuse 18 proiecte pe Programul Regional Sud-Muntenia. Participarea delegației dâmbovițene la întâlnirile de la Parlamentul European reconfirmă preocuparea administrației locale și județene pentru atragerea de finanțări europene și pentru menținerea unui dialog permanent cu instituțiile europene, în vederea implementării unor proiecte cu impact direct asupra dezvoltării județului Dâmbovița și a municipiului Târgoviște.
,,Cu 18 proiecte depuse pe Programul Regional Sud Muntenia, valoarea acestora fiind de aproape 451.000.000 lei, cu 11 contracte de finanțare deja semnate, cu 6 proiecte admise la finanțare și cu alte proiecte în evaluare, municipiul Târgoviște își propune, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, să-și consolideze poziția de lider național în accesarea de fonduri europene și în actualul exercițiu financiar european’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.








