luni, mai 4, 2026

Publicitate

Alexandra Pîrlea a reprezentat Camera de Comerț Dâmbovița la Atelierul „Transfer de cunoștințe” și la întâlnirea Danube4SEecosystem de la Pitești

Must read

Camera de Comerț Dâmbovița a fost reprezentată la Atelierul ,,Transfer de cunoștințe’’ și la cea de-a cincea întâlnire a stakeholderilor din cadrul proiectului Danube4SEecosystem – ,,Consolidarea dezvoltării economiei sociale prin implicarea autorităților publice locale în ecosistemul de sprijin al întreprinderilor sociale pentru o piață a muncii mai incluzivă în Regiunea Dunării’’.

Evenimentul a avut loc în data de 29 aprilie 2026, la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Pitești și a reunit actori relevanți implicați în susținerea economiei sociale și în dezvoltarea unor politici publice locale adaptate nevoilor comunităților.

Obiectivul principal al proiectului vizează dezvoltarea politicilor publice locale care să sprijine ecosistemul întreprinderilor sociale în Regiunea Dunării, contribuind astfel la o piață a muncii mai incluzivă și la consolidarea colaborării între autorități publice, mediul economic și organizații relevante.

În cadrul atelierului au fost prezentate cunoștințe acumulate la nivel transnațional, exemple de bune practici, soluții inovatoare, aspecte privind cadrul legislativ aplicabil întreprinderilor sociale, precum și contribuția actorilor regionali și internaționali în dezvoltarea economiei sociale. Evenimentul a inclus și o sesiune interactivă de discuții moderate, axată pe identificarea oportunităților de integrare a rezultatelor proiectului în politici și programe existente, precum și pe identificarea barierelor și soluțiilor pentru dezvoltarea economiei sociale.

Camera de Comerț Dâmbovița a fost reprezentată de Pîrlea Alexandra  – Expert Accesare Fonduri Structurale și de Coeziune Europene.

Felicităm organizatorii, ADR Sud Muntenia, în calitate de coordonator, și 𝐀𝐝𝐯𝐚𝐧𝐜𝐞𝐝 𝐓𝐞𝐜𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐲 𝐒𝐲𝐬𝐭𝐞𝐦𝐬, în calitate de partener, pentru inițiativa de a aduce împreună instituții și actori relevanți în susținerea economiei sociale și a dezvoltării regionale durabile.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article