joi, aprilie 30, 2026

Publicitate

Clubul Sportiv Școlar Târgoviște va fi reabilitat cu fonduri europene! Astăzi fost semnat contractul de finanțare!

Must read

Primăria Târgoviște a semnat astăzi un nou contract de finanțare nerambursabilă pentru o altă unitate de învățământ care va fi renovată cu ajutorul fondurilor europene! Este vorba de Clubul Sportiv Școlar Târgoviște care va intra într-un amplu proces de reabilitare, după ce timp de aproape 50 de ani de la construire, imobilul nu a beneficiat de lucrări capitale. Astăzi primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, împreună cu directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște. La acest eveniment, important pentru sportul școlar târgoviștean, au participat  președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița,  Marian Tănase, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu!

,,Pentru cei peste 700 de copii care se antrenează și evoluează aici, acest proiect creează condiții mai bune pentru performanțe de top.

Principalele intervenții vizează:

-reabilitarea completă a imobilului;

-înlocuirea instalațiilor existente;

-montarea unor sisteme moderne de ventilație și iluminat;

-termoizolarea clădirii;

-refacerea finisajelor interioare și exterioare;

-intervenții la nivelul vestiarelor și al căilor de acces;

-amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Clădirea, ridicată în jurul anului 1978, nu a beneficiat până acum de intervenții capitale. Prin această investiție de peste 19 milioane de lei, continuăm modernizarea unei zone importante din municipiu, unde au fost realizate deja proiecte importante, de la modernizarea și extinderea Școlii „Matei Basarab” până la amenajarea bazei sportive în aer liber, reabilitarea curții și amenajarea parcării Clubului Sportiv Școlar Târgoviște. Reabilitarea și eficientizarea energetică a sălii de sport a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște completează investițiile realizate deja într-o zonă din municipiu în care, așa cum se poate vedea, am intervenit constant prin proiecte concrete’’, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Prezent la eveniment, președintele CJD, Corneliu Ștefan a anunțat că în această perioadă vor fi semnate nu mai puțin de 14 contracte de finanțare, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027,  pentru modernizarea comunităților dâmbovițene, în valoare totală de peste 323.800.000 lei, în domenii esențiale precum educația, sănătatea, eficiența energetică a clădirilor publice, mobilitatea și regenerarea urbană. Dintre acestea, 5 contracte au fost semnate astăzi, cu o valoare de peste 94.300.000 lei.

,,Primul contract a fost semnat de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat. Proiectul vizează „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră pentru sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din Târgoviște” și are o valoare de peste 19.200.000 lei.

La nivelul județului Dâmbovița, pentru acest obiectiv specific – „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră” – avem:

-21 de proiecte depuse, în valoare de peste 265.000.000 lei;

-11 contracte semnate, în valoare de peste 136.000.000 lei.

Această investiție înseamnă eficiență energetică, protecția mediului și modernizarea infrastructurii sportive, oferind tinerilor dâmbovițeni condiții mai bune pentru educație și sport.

Astăzi vor mai fi semnate încă 4 contracte, iar mâine alte 9. Pentru că Dâmbovița se dezvoltă în fiecare zi’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

La rândul său, directorul ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat a avut numai cuvinte de laudă la adresa administrației publice locale din județul Dâmbovița, care este campioană la depunerea de proiecte și atragerea fondurilor europene în Regiunea Sud Muntenia. A mărturisit directorul ADR SUD Muntenia, Liviu Gabriel Mușat că suplimentarea cu 800 de milioane de euro a Programului Regional Sud Muntenia, pentru supracontractare, i se datorează președintelui CJD, Corneliu Ștefan.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article