Reuniunea Consiliului General al Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală a avut loc în perioada 28-30. 01. 2026. După ce au analizat problemele majore cu care se confruntă acest sector de activitate de peste 36 de ani, generate în mod special de dezinteresul constant al tuturor guvernărilor față de industria de apărare, sindicaliștii îi acuză pe toți cei care s-au perindat la conducerea țării că au tratat această industrie strategică cu ,,neglijență, improvizație și lipsă de viziune’’. La finalul discuțiilor, Consiliul General al ASIAAN a emis un comunicat de presă pe care îl redăm în continuare.
„Si vis pacem, para bellum’’. – Dacă vrei pace, pregătește-te de război.
Această maximă, formulată în urmă cu aproape două milenii, nu este un îndemn la conflict, ci un avertisment lucid: pacea nu se menține prin indiferență, ci prin capacitate.
Reuniunea Consiliului General al Alianței Sindicatelor din Industria de Apărare, Aeronautică și Navală are loc într-un moment în care această lecție istorică este ignorată flagrant de statul român. Principala și profunda dezamăgire a sindicatelor este dezinteresul constant al guvernelor post-1989 față de industria de apărare, industrie care a fost cândva un veritabil fanion al României.
Înainte de 1989, industria de apărare românească se afla pe locul 7 în lume, fiind o industrie de grad zero, de înaltă tehnicitate, capabilă să producă valoare adăugată strategică. A fost motorul exporturilor românești, un pilon al suveranității economice și industriale și sectorul care a contribuit decisiv la scoaterea României din datorii. În acest domeniu lucrau aproximativ 235.000 de oameni, specialiști formați în ani de investiții în educație, cercetare și producție.
După 1989, însă, toate guvernările, fără excepție, au tratat această industrie strategică cu neglijență, improvizație și lipsă de viziune. Niciun guvern nu a fost capabil să construiască un program coerent de investiții, retehnologizare și relansare, deși industria românească de apărare era recunoscută internațional ca una de succes.
Consecințele sunt dramatice:
- diminuarea constantă a numărului de salariați;
- pierderea piețelor internaționale tradiționale;
- aducerea industriei într-un prag critic de funcționare.
Mai grav, distrugerea „orizontalei” industriale — prin închiderea unor întreprinderi-cheie precum SIDEX Galați, COS Târgoviște, Combinatul Siderurgic Hunedoara, ALRO Slatina, Cuprumin Abrud, fabricile de pulberi de la Victoria și Făgăraș, combinate chimice etc.— a fracturat lanțurile de producție fără de care industria de apărare nu poate supraviețui.
La acestea se adaugă dispariția claselor cu profil specific din învățământul românesc, care alimentau acest sector cu forță de muncă tânără și calificată. Rezultatul este o criză severă de resursă umană, mascată temporar prin utilizarea unei forțe de muncă îmbătrânite, aflate la limita biologică și profesională a rezistenței:
- vârsta medie ajunge la 56 de ani;
- în unele întreprinderi aproximativ 70% dintre angajați se află în situația de cumul pensie–salariu.
Aceasta nu este o strategie. Este o amânare a colapsului.
Într-un context geopolitic instabil, în care securitatea nu mai este un concept teoretic, dezinteresul statului față de propria industrie de apărare echivalează cu o vulnerabilitate asumată. Nu poți vorbi credibil despre securitate, pace și apartenență strategică fără să investești în industria care le susține.
La acest tablou deja sumbru se adaugă un element care, în mod paradoxal, ar fi trebuit să reprezinte șansa relansării industriei de apărare românești: programul european SAFE, destinat finanțării acestui sector strategic. România urmează să aibă acces la 16,7 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană, după Polonia.
Din păcate, sindicatele nu au nicio speranță rezonabilă că aceste fonduri vor fi utilizate pentru dezvoltarea reală a industriei naționale de apărare. Experiența ultimelor decenii ne arată că banii publici au fost direcționați, de cele mai multe ori, nu către capacitățile interne de producție, ci către:
- achiziția de produse finite din alte state europene;
- importul de tehnică militară fără transfer de tehnologie;
- și, mai grav, către finanțarea unor proiecte de infrastructură rutieră care nu au reușit să fie susținute prin PNRR, ca urmare a incompetenței celor care le-au gestionat.
În acest scenariu, industria românească de apărare riscă să rămână, din nou, doar spectatoare, subfinanțată, fără comenzi ferme, fără retehnologizare și fără o strategie de dezvoltare pe termen lung.
Este inadmisibil ca, în acest context, prim-ministrul României, Ilie Bolojan, să se deplaseze în Germania însoțit de ministrul Apărării, Radu Miruță, care a ajuns să declare public că industria românească de apărare este „un morman de fiare vechi, cu hale pe care cresc copaci”. O astfel de afirmație, rostită de un ministru al statului român, nu doar că insultă mii de oameni care încă mai țin această industrie în viață, dar subminează deliberat credibilitatea României ca stat producător de capabilități strategice.
La fel de grav este faptul că ministrul Economiei, cel care are în mod direct în portofoliu industria de apărare, nu face parte din delegația României. Absența sa este cu atât mai inexplicabilă cu cât nici directorul general al CN ROMARM SA, cea mai mare companie românească din domeniu, nici conducerea Organizației Patronale din Industria de Apărare, care reunește peste 65 de societăți, nu au fost incluși în această delegație oficială.
Această excludere sistematică a actorilor esențiali — stat, industrie, patronate și parteneri sociali — arată limpede că nu vorbim despre o strategie națională, ci despre decizii luate peste capul industriei românești, fără consultare, fără viziune și fără responsabilitate.
România riscă astfel să transforme o oportunitate istorică de finanțare într-un nou episod de dependență externă, în care banii publici vor alimenta economiile altor state, în timp ce propria industrie de apărare va continua să se stingă lent, sub privirile indiferente ale celor care ar fi trebuit să o apere.
În aceste condiții, răbdarea sindicatelor din industria de apărare, aeronautică și navală a ajuns la limită. Ani la rând am acceptat promisiuni, salarii de mizerie, amânări, strategii fără conținut și decizii luate peste capul celor care încă mai țin în viață această ramură strategică. Astăzi, însă, nu mai vorbim despre nemulțumiri, ci despre supraviețuirea industriei de apărare românești.
Solicităm Guvernului României ca, în următoarele zile, să prezinte un program guvernamental concret, asumat și calendarizat, prin care fondurile disponibile prin programul SAFE să fie direcționate prioritar către dezvoltarea, modernizarea și relansarea industriei naționale de apărare, cu implicarea directă a tuturor actorilor relevanți: industrie, patronate și parteneri sociali.
În lipsa unui astfel de program clar și credibil, sindicatele vor fi obligate să recurgă la toate formele de luptă sindicală prevăzute de lege, inclusiv la declanșarea grevei generale. Nu ne dorim confruntarea, dar nu mai putem accepta indiferența. Responsabilitatea pentru consecințe va aparține exclusiv celor care refuză dialogul și acțiunea.
Pentru că trebuie spus limpede: fără apărare nu există stat.
Iar fără siguranța păcii nu putem vorbi nici de sănătate, nici de învățământ, nici de cultură. Toate acestea devin simple iluzii într-o țară care renunță, prin neglijență, la propria capacitate de a se apăra.
Constantin BUCUROIU Ulise TOADER
Președinte ASIAAN Secretar ASIAAN
