vineri, iulie 3, 2026

Publicitate

1 decembrie 2025 – Ziua Națională a României sărbătorită în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești! Mesajele autorităților!

Must read

Piața Tricolorului din municipiul Târgoviște a găzduit astăzi, 1 Decembrie 2025, ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Naționale a României. 1 Decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, dată la care Marea Adunare de la Alba-Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România.

În ciuda frigului, târgoviștenii au participat în număr foarte mare la ceremoniile dedicate Zilei Naționale, iar copiii, ca de fiecare dată, au fost cei mai entuziasmați de defilarea trupelor, dar în mod special de expoziția de tehnică militară organizată pe Bulevardul Mircea cel Bătrân. În memoria bravilor ostași români care au pierit pe câmpul de bătălie pentru apărarea Patriei, autoritățile locale și județene au rostit alocuțiuni, după care au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piața Tricolorului.

La festivitățile prilejuite de împlinirea a 104 ani de la Marea Unire, au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, vicepreședinții CJD,  Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretarul general al județului, Dan Popa, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Constantin Cozma și Cătălin Rădulescu, administratorul public al Târgoviștei, Gabriel Boriga, președintele Senatului Universității Valahia Târgoviște, Claudia Gilia, deputații Carmen Holban (PSD), Victor Ponta (PSD), Aurelian Cotinescu (PNL), Daniel Blaga (USR). De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai Prefecturii Dâmbovița, Primăriei Târgoviștei, Arhiepiscopiei Târgoviște, ai partidelor politice, Asociației Cultul Eroilor – filiala Dâmbovița, cadre militare, consilieri locali și județeni, dar și numeroși cetățeni.

După slujba de pomenire, susținută de vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Ghibanu, care a transmis și mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, reprezentanții autorităților locale și județene au vorbit despre însemnătatea acestui eveniment în cadrul unei sesiuni de alocuțiuni.

,,La mulți ani, România! La mulți ani, Târgoviște! Se împlinesc astăzi 107 ani de la momentul sfânt al poporului român: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul Român, pecetluit în Cetatea Alba-Iulia. 107 ani de la cea mai puternică lecție de curaj, maturitate, înțelepciune și solidaritate a acestui neam. Poate că au mai fost momente esențiale în istoria de dinainte, poate că au mai fost evenimente care au deschis drumul acestei clipe, poate că au mai fost și episoade în care istoria ne-a primit în brațele ei… Dar, ca și cunună a tuturor încercărilor, sacrificiilor, credinței și rugăciunilor de veacuri, 1 Decembrie 1918 rămâne stânca acestui popor, vulcanul de românism, explozia de patriotism curat. Fără sloganuri, fără clișee. Doar frați de pretutindeni, dorindu-și o singură țară, nu mai multe.

Aș vrea să cred că semințele acelui moment au crescut valori similare peste veacuri. Dar nu întotdeauna vedem asta în jurul nostru. Românii de la 1918 au renunțat la orgolii pentru un interes național; astăzi, am impresia că unii ar da interesul național pe altele străine. Românii de la 1918 au înțeles că o țară puternică e o țară unită; astăzi, ne confruntăm cu stârniri la ură și dezbinare. Românii de la 1918 ar fi făcut orice pentru o Românie suverană; astăzi, suveranismul pare o valoare confiscată. Din fericire, lumina istorică de la 1 Decembrie 1918 nu poate fi acoperită și nu se va stinge niciodată, indiferent câte provocări ar exista. Pentru că face parte din sufletul acestei țări. Pentru că se reflectă uniform asupra tuturor, fără deosebire. Pentru că este firescul existenței noastre naționale. La mulți ani, din suflet, românilor de pretutindeni’’, a transmis primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

,,1 Decembrie – Ziua Națională a României! Astăzi nu privim istoria ca pe o poveste îndepărtată, din paginile cărților, ci ca pe o forță a trecutului care ne îndrumă prezentul. România nu a fost niciodată doar o țară, ci o promisiune: împreună suntem mai puternici. Acum mai bine de un secol, la Alba Iulia, oameni curajoși au ridicat steaguri și speranțe. Astăzi, noi trebuie să ducem lecția mai departe și să nu renunțăm niciodată! Oriunde ne uităm, România se simte în fiecare sat, în fiecare oraș și în fiecare familie: bunici care păstrează tradițiile, părinți care își cresc copiii cu respect, profesori care deschid orizonturi, tineri care construiesc și români plecați care poartă țara în inimă.

Ei sunt România. Noi suntem România. Din Dâmbovița, să le insuflăm generațiilor viitoare dragostea și respectul pentru țară, să rămână aproape de familie și să-și clădească destinul aici, acasă. Să ne îndreptăm privirea spre ziua de mâine cu speranță și curaj, purtând România în inimă! La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor și dâmbovițenilor de pretutindeni!’’, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

,,1 Decembrie 1918 a reprezentat, oficial, consfințirea actului de unire a Transilvaniei cu România și, pe cale de consecință, întregirea României Mari după evenimentele anterioare: unirea Basarabiei în primăvară și a Bucovinei, cu câteva zile înainte, la 28 noiembrie. A fost apogeul istoric al unui drum greu și al unor oameni hotărâți. Astăzi, suntem obligați la reflecție. Ziua Națională nu ar trebui să fie prizoniera unor șabloane, blocată în discursuri sau manifestări patriotarde fără suflet. Ziua Națională trebuie, cumva, să trezească în fiecare dintre noi, un sentiment de frățietate autentic. Trebuie să ne provoace să fim varianta cea mai apropiată a românilor de la 1918. Să punem pe primul loc obiective care sunt mai presus de noi, ca indivizi, și mai apropiate de noi, ca neam. Să încercăm, măcar, să tragem toți în aceeași direcție. Să nu ne mai fărâmițăm puterile.

Să nu ne mai lăsăm dezbinați. Să fim mai ageri. Să ne învățăm copiii că, pentru românii de la 1918, patriotismul nu era doar un cuvânt în dicționar, ci o stare de spirit. Și că putem fi asemenea. Nu cred că e un efort prea mare pentru niciunul dintre noi. Asta ar însemna că prețuim, dincolo de discursuri și parade, moștenirea istorică de la Alba Iulia și că dăm sens acestei sărbători naționale. La mulți ani, România și români, oriunde ați fi!’’, a transmis prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase.

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article