joi, iulie 2, 2026

Publicitate

Târgoviște: Pregătiri intense de ,,Ziua Copilului’’! Parcul Mitropoliei, Piața Mihai Viteazul, Cinematograful Independența și Complexul Turistic de Natație – puse la dispoziția copiilor de către Primăria Municipiului Târgoviște! Parada Copiilor, punctul central al zilei!

Must read

Primăria Municipiului Târgoviște a pregătit și în acest an, de ,,Ziua Copilului’’, un program bogat și variat de manifestări cultural educative dedicate celor mai mici târgovișteni! Duminică, 1 iunie 2025, Târgoviștea devine orașul copiilor, unde râsul și voia bună vor fi întâlnite la tot pasul. Începând cu ora 09:30, Parcul Mitropoliei se transformă în cartierul general al veseliei pentru copii și familiile lor, toți fiind invitați la 𝐀𝐍𝐈𝐌𝐀 – 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫. Momentul cel mai așteptat al zilei va fi Parada Copiilor care va pleca de la Primărie și va avea ca punct terminus Stadionul Eugen Popescu.

,,Ziua este plină de spectacole de muzică și teatru, dans, ateliere de creație și multe jocuri, dar și momente speciale precum Parada Copiilor, reprezentația de pe Stadionul Eugen Popescu cu artificii de zi, fumigene colorate și demonstrații de gimnastică ale elevilor târgovișteni, precum și Cupa 1 Iunie la înot de la Complexul Turistic de Natație.

Începând cu ora 9:30 și până în jurul orei 17:30, vă invităm în Parcul Mitropoliei și în Piața Mihai Viteazul pentru a sărbători Ziua de 1 Iunie. La ora 18:00 are loc parada, cu plecare din fața Primăriei, pe scuarul Primăriei, Bulevardul Mircea cel Bătrân, Calea Domnească, până la Stadionul „Eugen Popescu”, unde vom avea fumigene, artificii de zi și alte surprize. Veți putea urmări un spectacol absolut deosebit!

De asemenea, la Cinematograful Independența vor rula filme pentru copii, iar la Complexul Turistic de Natație va avea loc un concurs de înot, la care sunt înscriși – din câte știm acum – peste 500 de copii, poate chiar mai mulți. Ne dorim ca Ziua de 1 Iunie să fie una cu adevărat specială.

Parcul Mitropoliei, Piața Mihai Viteazul, parada, Cinematograful Independența și Complexul Turistic de Natație – toate aceste locuri sunt puse la dispoziția copiilor de către Primăria Municipiului Târgoviște.

Știm că sunt organizate și Zilele Județului, dar venim și noi în completare cu un program dedicat copiilor și cu participarea acestora. Vor avea loc momente artistice pe scena amplasată în Parcul Mitropoliei, precum și în Piața Mihai Viteazul, alături de ateliere de creație și multe alte activități interesante’’, a declarat astăzi primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan la conferința de presă dedicată acestui eveniment.

Programul detaliat: https://pmtgv.ro/temp/1iunie.jpg

 

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article