miercuri, aprilie 22, 2026

Peste 400 de persoane selectate în vederea angajării la Bursa Generală a Locurilor de Muncă de la Târgoviște!

Must read

Aglomerație mare astăzi la Bursa Generală a Locurilor de Muncă de la Târgoviște, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Dâmbovița în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița. La Bursa Generală a Locurilor de Muncă au fost ofertate 588 de locuri de muncă, cu peste 100 mai multe decât cele anunțate inițial de către agenții economici.

,,Prin organizarea acestui eveniment ne-am dorit să facilităm întâlnirea directă a principalilor actori ai pieței muncii dâmbovițene, respectiv persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și agenții economici. Prezența numeroasă de astăzi a celor care doresc să lucreze, dar și feedback-ul primit de la angajatori, ne bucură și ne motivează în același timp pentru stabilirea de noi obiective în ocuparea forței de muncă’’, a declarat Constanța Anghel – directorul executiv al AJOFM Dâmbovița.

La nivelul județului Dâmbovița 48 de agenți economici au răspuns invitației AJOFM Dâmbovița și au oferit locuri de muncă în diverse ramuri de activitate: – prelucrarea metalelor, comerț, prelucrare mase plastice, agricultura, confecții textile, servicii către populație, construcții, hoteluri și restaurante, transporturi, asigurări, informatică, contabilitate și marketing.

Principalele ocupații/meserii oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă au fost: operator mase plastice, electrician exploatare rețele electrice, sudor, șofer, confectioner articole textile, frezor universal, operator mașini comandă numerică, crescător păsări, sortator produse, muncitor în agricultură, lăcătuș mecanic, mecanic auto, conducător auto transport persoane, agent de vânzări, economist, programator/ informatician, controlor calitate, faianțar, presator metale la rece, mașinist la mașini de ambalat, galvanizator, funcționar administrativ, inginer în diferite domenii de activitate și contabil.

La Bursa Locurilor de Muncă au fost prezente 825 de persoane, din care  411 au fost selectate în vederea încadrării în muncă.


Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate -spot_img

Latest article