

O delegație a OFSD Dâmbovița condusă de președinta formațiunii, deputat Carmen Holban, a participat astăzi la reuniunea OFSD de la Palatul Parlamentului, unde social democratele au discutat despre direcțiile importante stabilite pentru perioada următoare. La eveniment a fost prezent și candidatul Alianței Electorale formată din PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu.
,,Suntem pregătite pentru campania electorală, dezvoltând în paralel inițiative împotriva abandonului școlar și campanii de screening medical gratuit în zonele vulnerabile. De asemenea, vom consolida imaginea PSD prin acțiuni concrete și promovăm măsurile guvernamentale care contribuie la dezvoltarea economică a țării.
Totodată, vom organiza informări despre sistemul de pensii, creșterile salariale și plafonarea prețurilor la energie pentru a proteja nivelul de trai al cetățenilor. Ca de fiecare dată, împreună găsim cele mai bune soluții!’’, a transmis deputat Carmen Holban, președinta OFSD Dâmbovița.



































