Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița vor fi prezente vineri, 10 mai a.c., în mai multe localități din județ, unde se vor desfășura manifestări religioase prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”.
Jandarmii vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică în zona lăcașurilor de cult unde se vor oficia slujbe religioase, respectiv la Mănăstirea Nucet, Schitul Ialomicioarei din Masivul Montan Bucegi, Biserica „Oborul Vechi” din municipiul Târgoviște și Mănăstirea Pătroaia, care poartă hramul “Izvorul Tămăduirii”. Totodată, jandarmii vor fi în mijlocul cetățenilor și la activitățile cultural-artistice organizate de “Ziua Comunei Nucet”.
Principala misiune a jandarmilor, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta în asigurarea siguranței tuturor participanților, precum și prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială.
Pentru evitarea unor incidente nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure liniștea publică, Jandarmeria Dâmbovița recomandă cetățenilor care vor participa la manifestările publice următoarele:
- să respecte indicațiile jandarmilor și ale organizatorilor pe timpul derulării evenimentelor;
- să evite implicarea în conflicte de orice natură;
- să acorde atenție copiilor pentru a nu exista riscul de a se rătăci în mulțime;
- să evite zonele aglomerate, pretabile creării unor busculade;
- să solicite sprijinul jandarmilor aflați în misiune, ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranța publică.
Informare, Relații Publice și cu Publicul








