miercuri, mai 6, 2026

Publicitate

Ultima conferință de presă din 2023… la PSD Dâmbovița! După un al consolidării partidului, social democrații privesc cu mare încredere spre 2024!

Must read

Astăzi, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, secretarul executiv al organizației, Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa, Marian Țachianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a făcut o retrospectivă politică a anului care se apropie de final.  Potrivit liderului social democrat, obiectivul principal al Organizației PSD Dâmbovița este câștigarea tuturor alegerilor din 2024.

,,Am început anul cu alegeri în organizațiile locale de la care dâmbovițenii își doreau un suflu nou, iar la acest moment avem organizații complete și președinți de organizații în toate localitățile județului Dâmbovița. Totodată, am avut întâlniri cu toți colegii noștri din județ, pentru a ne asigura că obiectivele politice coincid cu nevoile dâmbovițenilor.

Totodată, din punctul de vedere al muncii administrative, sunt vizibile rezultatele echipelor PSD, la fel cum este vizibilă și calitatea oamenilor pe care îi susținem în continuare sau pe care îi vom propune pentru alegerile de anul viitor. 2024 va fi un an în care vom avea alegeri europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale! Le vom câștiga pe toate! Obiectivul nostru este mai mult decât realizabil! În urma sondajelor de opinie, în nicio localitate din județul nostru, PSD Dâmbovița nu are un scor mai mic de 50% la nivelul de încredere politică.

De asemenea, vreau să le mulțumesc colegilor mei parlamentari – senatorului Titus Corlățean, deputaților Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa și Marian Țachianu pentru amendamentul depus la bugetul de stat, datorită căruia județului Dâmbovița îi vor fi alocate 3,5 milioane de lei. Cu această sumă, la care se va adăuga contribuția Consiliului Județean Dâmbovița de 3,5 milioane de lei, vom achiziționa un aparat RMN și un mamograf, echipamente esențiale Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și sănătății dâmbovițenilor. Nu în ultimul rând, le mulțumesc dâmbovițenilor, alături de care, în ultimii 3 ani, am făcut cea mai bună echipă  pe care a avut-o acest județ! Sărbători liniștite tuturor!’’, a transmis președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

,,Suntem la un moment de bilanț, suntem la un moment  în care tragem linie și vedem ce am realizat pentru comunitățile pe care le reprezentăm. De asemenea suntem și în pragul unui an fără precedent pentru România, un an cu toate alegerile, ceea ce va reprezenta o situație pe care va trebui să o depășim și va trebui să știm cum să oferim târgoviștenilor și dâmbovițenilor varianta  cea mai bună. Sunt convins că Partidul Social Democrat reprezintă varianta cea mai bună pentru că dincolo de toate aceste luări de poziție din ultimul timp, iar anul viitor vor fi din ce în ce mai multe prin care unii vor veni și vor spune că știu să facă tot, că știu să facă lucrurile și mai repede și mai ieftin și mai ușor, însă nu au făcut nimic. Veți vedea, în timpul celor patru campanii, plus a cincea, dacă vom avea două rânduri de alegeri la prezidențiale, veți vedea asemenea luări de poziție prin care vor încerca să manipuleze oamenii și să-i determine să voteze cu anumite partide mergând numai pe vorbe. Le transmit târgoviștenilor și dâmbovițenilor să voteze ținând cont de cei care au fost alături de ei, care i-au ascultat, care le-au înțeles problemele și care le-au oferit soluții de rezolvare a acestor probleme… Am încredere că dâmbovițenii vor face diferența între cei care numai promit și cei care au demonstrat că știu să facă administrație… Mulțumesc târgoviștenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o pe parcursul anului 2023 și pentru interacțiunea deosebită pe care am avut-o. Le doresc să fie sănătoși, să se bucure de cei dragi pentru că este important să apreciem și ce avem. La mulți ani!’’, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

,,Este o conferință de presă de bilanț, la final de an, după un an foarte intens, foarte plin cu multe lucruri importante realizate de echipa PSD aflată la conducerea județului, a majorității localităților din județ. Este o conferință de presă în cadrul căreia privim către anul 2024. Înainte de orice aș vrea, în numele colegilor din PSD, să exprim un mesaj public de profund respect pentru cei care în decembrie 1989, peste tot în România, începând cu Timișoara, București, dar și în alte localități, și aici în Dâmbovița, au ieșit în stradă pentru libertate, cu credință și cu credință într-un viitor mai bun, democratic și prosper al României. Un mesaj de respect pentru memoria celor care s-au sacrificat la acel moment, foarte mulți tineri, pentru a ne da nouă, tuturor celor care am venit după aceea într-o altă existență socială, democratică, o nouă șansă. Din punct de vedere politic și al performanței în administrație… a fost un al treilea an foarte intens, cu foarte multă muncă, cu proiecte importante realizate. Adică PSD nu vine cu lozinci și cu promisiuni, sunt lucruri extrem de importante, proiecte în domeniul economic, social, infrastructură, sănătate, educație, fonduri europene, turism, deci o perspectivă de dezvoltare a județului foarte concretă. Ceea ce face diferența este echipa (…) În baza performanței acestei echipe, în mod legitim ne propunem să consolidăm sprijinul pe care dâmbovițenii l-au acordat reprezentanților PSD și să câștigăm toate cele 4 runde de alegeri, aici, la Dâmbovița. Mulțumesc colegilor pentru colaborarea remarcabilă pe care am avut-o și în acest an. Mulțumim dâmbovițenilor, le urăm sănătate, Crăciun fericit. La mulți ani!’’, a transmis senatorul PSD Dâmbovița, Titus Corlățean.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article