duminică, mai 3, 2026

Publicitate

Coliziune între două autoturisme și un microbuz de transport persoane… pe DN1A Crevedia! A fost activat Planul roșu de intervenție!

Must read

La nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul roșu de intervenție.

La locul evenimentului au fost alocate 8 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 echipaj de descarcerare, 1 autospecială de stingere, 1 punct medical avansat și 3 ambulanțe SAJ.

Până în acest moment au fost identificate 5 victime. Misiunea este în dinamică… Accidentul rutier a avut loc în localitatea Crevedia, DN 1A

În urma impactului, 3 persoane, respectiv un pasager din microbuz, un pasager dintr-un autoturism și o conducătoare auto, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Alte trei persoane (pasageri din microbuz) au refuzat transportul la o unitate medicală.

Microbuzul ar fi efectuat transportul de persoane pe ruta Crevedia-Ciocănești și s-ar fi deplasat din direcția Buftea către Crevedia.

Circulația pe drumul public nu este afectată.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Publicitate

- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Publicitate -spot_img

Latest article