Astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, au fost semnate 15 contracte cu 14 primării dâmbovițene prin care, cu sprijinul Administrația Fondului pentru Mediu reprezentată de președintele instituției, Laurențiu Neculaescu, 6 unități de învățământ vor beneficia de lucrări de eficientizare energetică, iar 9 administrații publice locale vor moderniza sistemul de iluminat public. Potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan valoarea finanțării prin Administrația Fondului pentru Mediu se ridică la peste 21.500.000 de lei, din care: 11.500.000 de lei pentru îmbunătățirea iluminatului public și 10.000.000 lei pentru eficientizare energetică. La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, prefectul județului, Claudia Gilia, și secretarul general al județului, Dan Popa.


,,Investițiile în școli și grădinițe sunt esențiale pentru asigurarea unei educații de calitate! La fel de importante sunt confortul și siguranța în comunitățile noastre! Astfel, pentru modernizarea iluminatului public, primăriile Târgoviște, Fieni, Ulmi, Vârfuri, Costeștii din Vale, Lucieni, Hulubești, Sălcioara și Valea Lungă vor achiziționa și monta peste 3.700 de corpuri de iluminat LED cu eficienţă ridicată. De asemenea, se mai au în vedere: -amenajarea de linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene; -stâlpi de iluminat noi; -echipamente de comandă, automatizare şi sisteme de telegestiune. În ceea ce privește eficientizarea energetică a unităților de învățământ, vorbim de 3 școli, câte una în Produlești, Runcu și Gura Foii, dar și 2 grădinițe la Titu și una în Vulcana Pandele.
Enumăr doar o parte a intervențiilor care se vor putea realiza: -izolarea termică a clădirii, montarea/repararea/înlocuirea instalaţiei interioare de distribuţie a agentului termic sau a apei calde de consum; -înlocuirea vechilor corpuri de iluminat cu unele noi cu eficienţă energetică ridicată; -montarea de panouri fotovoltaice sau alte surse de producere a energiei regenerabile, astfel încât administrațiile publice să poată realiza economii la bugetele locale. Dezvoltarea județului Dâmbovița este un efort de ECHIPĂ, iar de aceea îi mulțumesc președintelui AFM pentru interesul acordat proiectelor administrațiilor dâmbovițene și, în același timp, îi felicit pe toți primarii care investesc în comunitățile pe care le conduc. Domnul Laurențiu Neculaescu este dâmbovițean și este susținut de noi în Guvernul României și va fi susținut și după rotativă’’, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.


,,Instituția poate să finanțeze proiecte care au legătură cu mediul, pe lângă celebrul program Rabla care are peste 19 ani vechime în care oamenii își achiziționează mașini, finanțăm și proiecte de infrastructură. Astfel, astăzi avem contracte pentru programul privind creșterea eficienței energetice pentru clădirile publice, proiecte-școli pentru comunele Produlești, Vulcana Pandele, Runcu și Gura Foii și contracte pentru finanțare iluminat public în valoare de peste 10 milioane de lei pentru municipiul Târgoviște, orașul Fieni și comunele Ulmi, Vârfuri, Costeștii din Vale, Lucieni, Hulubești, Sălcioara, Valea Lungă. De asemenea, la Administrația Fondului de Mediu sunt mult mai multe proiecte depuse de multe primării din județul Dâmbovița, o parte din ele se află încă în evaluare, o parte au fost deja semnate cu alți colegi primari, pentru că acum se semnează electronic, știți foarte foarte bine, procedura de semnare este simplă. Mă bucur foarte mult că mă aflu acasă la acest eveniment, mulțumesc foarte mult domnului președinte pentru acest lucru”, a transmis președintele AFM, Laurențiu Neculaescu.


,,Ca primar al municipiului Târgoviște vreau să menționez că, pentru prima dată, Administrația Fondului pentru Mediu furnizează niște vehicule importante de finanțare. Nu mă refer numai la contractele pe care le semnăm astăzi. Discutăm și de piste de biciclete, de ceea ce se implementează la nivelul Municipiului Târgoviște, nu de altceva. Vorbim de piste de biciclete, vorbim de eficientizare energetică a două unități de învățământ și de asemenea acest proiect pe zona de iluminat public care vine să completeze, la nivelul municipiului Târgoviște, niște proiecte europeane de eficientizare a iluminatului public, pe aceleași componente de finanțare cu tentă de telegestiune și așa mai departe care conduce la concluzia că este un program foarte bine gândit și care, repet, vine să completeze Program Operațional Regional și să țintească niște zone foarte importante. Alături de PNRR, Administrația Fondului pentru Mediu vine și oferă soluții de finanțare pentru rezolvarea unor probleme importante de la nivelul comunităților locale’’, a menționat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.












