Distribuie articolul

Îmi exprim profunda mea recunoștință față de toate forțele MAI – Inspectoratul de Jandarmi Județean Mircea cel Bătrân Dâmbovița, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Basarab I al județului Dâmbovița – care au asigurat liniștea și ordinea publică pe parcursul procesului electoral din 9 iunie 2024. Datorită profesionalismului, dedicării și promptitudinii lor, alegerile s-au desfășurat într-un climat de siguranță și calm, permițând cetățenilor să își exercite dreptul de vot.

De asemenea, le mulțumesc echipajelor Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița și Filialei Dâmbovița a Crucii Roșii Române pentru prezența lor constantă acolo unde s-a impus și pentru promptitudinea cu care au intervenit în cazurile medicale solicitate.

Apreciez efortul depus de toți cei implicați în organizarea și desfășurarea alegerilor, demonstrând o implicare totală și o dorință sinceră de a contribui la consolidarea democrației în județul nostru.

Nu în ultimul rând, le mulțumim tuturor dâmbovițenilor care au participat la vot într-un număr mare, demonstrând civism și responsabilitate. Prezența dumneavoastră la urne a fost esențială pentru ca vocea fiecăruia să fie auzită și pentru ca alegerile să fie legitime.

Împreună, am reușit să organizăm alegeri democratice, libere și corecte, un moment important pentru democrația din județul Dâmbovița.

 

Cu stimă,

Prefectul Județului Dâmbovița

Claudia GILIA


Distribuie articolul