Dâmbovița: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea ilegalităților din domeniul protecției mediului, dar și a migrației ilegale! Polițiștii au fost indisponibilizat 2700 de kilograme de deșeuri feroase!

0
116

În această dimineață, 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de  Ordine Publică și efective de la secțiile de poliție rurală din județ au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea ilegalităților din domeniul protecției mediului, dar și a migrației ilegale.

În urma verificărilor din teren, polițiștii au legitimat 350 de persoane și au oprit pentru control 270 de autovehicule.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 23.000 de lei, dintre care o sancțiune contravențională, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 1061/2008, iar alte 23 pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au reținut un permis de conducere, au retras 3 certificate de înmatriculare și au indisponibilizat 2700 de kilograme de deșeuri feroase.

La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au depistat în trafic un bărbat, din comuna Bălteni, în timp ce ar fi transportat cu o autoutilitara peste 2700 de kilograme de deșeuri nepericuloase.

Șoferul a fost sancționat  contravențional cu amendă în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. Nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, totodată, fiind dispusă măsura de suspendarea a dreptului de utilizare a autoutilitarei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here