Distribuie articolul

Astăzi, 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Serviciul Criminalistic, au organizat o activitate prin intermediul căreia au simulat cercetarea la fața locului într-un caz de violență domestică.

Astfel, polițiștii i-au invitat pe studenții de la  Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Facultatea de Drept și Științe Administrative să parcurgă împreună pașii și procedurile specifice pentru o înțelegere concretă și aplicată a modului în care se desfășoară investigațiile în cazurile de violență.

În vederea consolidării informațiilor dobândite la cursuri, studenții au avut oportunitatea de a se implica direct în etapele circumscrise unei astfel de activități, începând de la stabilirea perimetrului, colectarea probelor și până la documentarea detaliată a scenei infracțiunii.

Pe lângă sesiunea practică, polițiștii au dezbătut cu studenții subiecte referitoare la legislația în vigoare, fiind expuse în special măsurile de protecție la care pot apela victimele unor infracțiuni de violență.

De asemenea, specialiștii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au oferit informații cu privire la infracțiunile de corupție.

Prin intermediul dezbaterilor realizate, studenții au conștientizat problemele sociale și juridice, aspect care va contribui la formarea lor ca viitori profesioniști în domeniul dreptului.

Activitățile desfășurate sunt circumscrise proiectului de prevenire a victimizării „Atenție! E viața ta!”.


Distribuie articolul