Distribuie articolul

Astăzi, Consiliul Județean Dâmbovița a fost gazda ședinței Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Potrivit președintelui CJD, Corneliu Ștefan au fost dezbătute și aprobate teme administrative și de logistică ale ADR și au fost trecute în revistă ghidurile aferente programului 2021-2027, alături de calendarul apelurilor de proiecte care urmează a fi lansate în perioada imediat următoare, atât pentru administrațiile publice, cât și pentru mediul privat din regiune.

,,Prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, valoarea totală a fondurilor nerambursabile aprobată la nivelul Comisiei Europene se ridică la peste 1,37 miliarde de euro. În ceea ce privește Consiliului Județean Dâmbovița, sunt bucuros să vă anunț că proiectele noastre de infrastructură rutieră, modernizarea DJ 712, DJ 720C, DJ 720A și modernizarea DJ 714, se află pe lista de priorități a Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia’’, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.


Distribuie articolul