MITROPOLITUL NIFON A PARTICIPAT LA „GALA REGIO, PAȘAPORT SPRE DEZVOLTARE ÎN SUD-MUNTENIA! ”

0
101

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a participat vineri, 24 noiembrie 2023, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, la ”Gala Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!” ce a avut loc la Sala „Independența” din Târgoviște.

Manifestarea a fost organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia în colaborare cu Consiliul Județean Dâmbovița, ca o încununare a implementării cu succes a Programului Operațional Regional 2014-2020 în regiunea Sud Muntenia.

Cu acest prilej au fost premiate proiectele câștigătoare ale Concursului „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”, printre acestea fiind și proiectul de reabilitare a bisericii Mânăstirii Viforâta.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a subliniat dimensiunea culturală și spirituală a Uniunii Europene și accentul care s-a pus în cadrul reuniunilor de dialog dintre liderii religioși europeni și conducătorii instituțiilor centrale europene, la care a participat în calitate de Exarh patriarhal pentru relațiile Patriarhiei Române, pe păstrarea identității spirituale, culturale, istorice și naționale ca bogății de mare preț al continentului nostru. Înaltul Ierarh a subliniat faptul că este extraordinar de important faptul că Uniunea Europeană nu tinde să fie ceva monoton, cu valori economice, sociale, culturale unice, pentru că fascinația Europei constă în diversitate, în varietate de valori, în multitudinea de creații artistice și spirituale diferite.  De aceea, programele europene ne ajută să ne dezvoltăm și să ne afirmăm personalitatea noastră, pentru că nimeni nu vrea să desființeze identitatea unei națiuni, ori a unei țări. Unitatea în diversitate trebuie să ne anime pentru a participa la aceste programe cu tot sufletul, atât la dezvoltarea a tot ceea ce ține de partea economico-industrială, cât și la aprofundarea spirituală și religioasă, pe baza acelor valori care durează și dau sens, iar această Gală ne oferă posibilitatea de a ne afirma deschiderea față de valorile europene, dar și promovarea identității noastre românești și creștine.

La eveniment au luat parte reprezentanți ai Comisiei europene, membri ai Guvernului României, dintre care amintim pe doamna Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, parlamentari, conducerea județului Dâmbovița, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște, consilieri județeni și locali, reprezentanți ai instituțiilor descentralizate ale statului, dar și președinți și vicepreședinți de consilii județene din regiune, primari și preoți.

Reamintim că, prin intermediul fondurilor europene au fost reabilitate mai multe biserici și mânăstiri din Arhiepiscopia Târgoviștei: biserica Mânăstirii Viforâta, biserica parohială brâncovenească de la Potlogi, biserica filie Strâmbeanu a Parohiei Pitaru și biserica Vârtop de la Parohia Cândești Vale.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here