Moment înălțător de Ziua Armatei Române în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești! Festivitatea dedicată acestui eveniment a avut loc la Curtea Domnească! Militarii au prezentat onorul veteranilor de război, autorităților și celor prezenți într-un spațiu încărcat de istorie!

0
189

Ziua Armatei României se celebrează în fiecare an pe data de 25 octombrie, dată care face referire la ziua de 25 octombrie 1944 atunci când armata română a reușit să elibereze Transilvania de Nord de sub ocupația germano-maghiară, după Bătălia de la Carei. Această zi reprezintă un moment cu valoare de referință atât pentru cei care poartă cu onoare și mândrie uniforma militară, cât și pentru întregul popor român. Ziua Armatei Române a fost marcată astăzi la Târgoviște, în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești, printr-un frumos ceremonial militar și religios care s-a desfășurat  la Curtea Domnească, acolo unde s-a scris istorie, unde martorul tăcut al evenimentului a fost chiar Turnul Chindiei.

Festivitatea a debutat cu intonarea imnului de stat, după care a avut loc oficierea serviciului religios și susținerea  alocuțiunilor din partea autorităților locale și județene. Cu toții au vorbit despre importanța Armatei Române pentru societatea românească. Alături de autoritățile publice locale și județene, de militarii din Garnizoana Târgoviște, de reprezentanții asociațiilor Ministerului Apărării Naționale și de Fanfara Militară, la eveniment au participat numeroși elevi, profesori și părinți.  La Ziua Armatei Române, Garnizoana Târgoviște a omagiat și trei veterani de război, cu vârste de 95, 100 și 105 de ani, care au luptat eroic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

,,La mulți ani, soldați români, rezerviști, veterani de război! La mulți ani, Armată Română! Se întâmplă în viața unei națiuni să aibă momente de vârf și perioade mai dificile. Să aibă clipe remarcabile care schimbă destinul neamului, dar și perioade tulburi prin care trebuie să treacă. Am învățat din aceste repere că, oriunde s-ar afla țara în drumul, în năzuințele și în provocările ei, Armata poporului și Biserica strămoșească sunt bornele fundamentale și de neclintit. Pentru că oamenii au nevoie de modele. Oamenii au nevoie să se uite către alți oameni care îmbracă haina sacrificiului, de multe ori a sacrificiului propriilor vieți, și se pun pe ei înșiși pavăză la granițe teritoriale sau idealuri naționale ori drepturi fundamentale. Da, avem nevoie de exemple. Ne simțim inspirați prin curajul pe care-l vedem la ei și devenim noi înșine curajoși. Suntem atinși de dragostea lor pentru drapelul țării și devenim noi înșine patrioți. Vedem că, în faptele lor nu e loc de sloganuri false și devenim noi înșine mai autentici. Asta e cea mai puternică oglindă a noastră, a poporului: vitejii care au scris lecțiile istorice din primul război, Mărăști, Mărășești, Oituz, ofensiva pentru Carei din cel de-al doilea, Războiul de independență din 1877 sau, mai aproape de zilele noastre, misiunile din Irak, Afganistan, Balcani, Kosovo. Soldații români sunt respectați la cel mai înalt nivel peste hotare, iar asta spune mult despre profesionalismul celor care îmbracă haina de militar. Eu le sunt recunoscător acestor oameni și le spun că-i prețuiesc. Datorită lor, și noi suntem mai buni și mai puternici’’. (Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște)

,,Devotament, onoare, mândrie sunt doar trei dintre cuvintele care-i definesc pe militarii români! Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române îi adună pe români, în spirit și în fapt, atât pentru a sărbători împreună o instituție respectată și apreciată la nivel național și internațional, cât și pentru a recunoaște contribuția însemnată a militarilor noștri la stabilitatea în afara granițelor țării. Astăzi, de ziua militarilor români, adresez tuturor celor care activează în structurile Ministerului Apărării Naționale cele mai calde felicitări și mult succes în activitate! Cu deosebit respect, îmi îndrept aceleași gânduri bune şi către cadrele militare în rezervă şi în retragere, dar și spre distinșii veterani de război. Le mulțumim pentru tot ceea ce fac pentru apărarea țării! Le urez sănătate și îi asigur de întreaga mea prețuire. La mulți ani Armatei României! La mulți ani, militari români!’’ (Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița)

,,Sărbătorim astăzi, 25 octombrie, Ziua Armatei Române, prilej pentru a marca un moment important în istoria țării noastre, oferindu-ne oportunitatea de a celebra curajul, devotamentul și sacrificiul celor care apără cu mândrie și demnitate patria noastră. Timpurile în care trăim, în contextul în care avem un război la graniță și evenimentele din Orientul Mijlociu, ne arată cât de importante sunt două concepte care credeam că sunt un dat: PACEA și SIGURANȚA OAMENILOR. Pentru ele trebuie să muncim zilnic, să stăm de veghe și să investim în resurse umane bine calificate, echipamente moderne și să fim în relații bune cu partenerii noștri strategici. Armata Română are un rol vital în asigurarea securității și stabilității naționale. Ea rămâne un pilon esențial al forței noastre ca națiune. Eforturile, profesionalismul și devotamentul militarilor noștri sunt apreciate și sărbătorite astăzi. În această zi de sărbătoare, vreau să transmit un mesaj de recunoștință către toți cei care fac parte din Armata Română – fie că sunt militari activi sau veterani, fie că sunt membri ai forțelor terestre, aeriene sau navale, fie că lucrează în structuri de comandă sau sprijină cu abnegație această instituție vitală. Contribuția dumneavoastră la securitatea și prosperitatea României este inestimabilă, iar noi, cetățenii acestei țări, suntem mândri de devotamentul și sacrificiul domniilor voastre. În această zi, să reflectăm asupra valorilor noastre naționale și asupra modului în care putem sprijini și recunoaște în continuare importanța Armatei Române în viața noastră de zi cu zi.  Ziua Armatei Române este și o ocazie de a ne aminti de cei care și-au dat viața pentru țara noastră și de a onora memoria eroilor noștri. Fără sacrificiul lor, România ar fi avut alte hotare și nu ar fi cunoscut ce înseamnă INDEPENDENȚĂ și DEMOCRAȚIE. La mulți ani, Armatei Române! (Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița)

„La acest moment de sărbătoare suntem prezenți alături de militarii din Garnizoana Târgoviște în locația cu valoare de simbol, încărcată de istorie, a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” din Cetatea Voievodală a Târgoviștei. Mulțumesc distinșilor antevorbitori pentru mesajele transmise în cadrul alocuțiunilor, pentru modul în care au evocat însemnătatea zilei de 25 octombrie pentru istoria României și pentru noi, militarii Armatei Române. La acest ceremonial, în mijlocul nostru, regăsim cu bucurie și recunoștință trei veterani din cel de-al Doilea Război Mondial: veteran de război lt. col. în retragere Nedelcu Ion (95 ani), veteran de război lt. col. în retragere Banu Ion (105 ani), veteran de război maior în retragere, Dobre Constantin (100 ani). Domnilor veterani de război, vă mulțumesc dumneavoastră, membrilor familiei pentru efortul și disponibilitatea de a fi prezenți alături de militarii târgovișteni. Aniversăm ziua de 25 octombrie datorită faptelor dumneavoastră de vitejie, a camarazilor alături de care ați luptat, iar mulți dintre ei, prin sacrificiul suprem, au devenit eroi ai neamului românesc. Către toți aceștia aducem astăzi omagiu și recunoștința noastră, iar militarii târgovișteni le acordă onorul militar și respectul cuvenit. Domnilor ofițeri, maeștri militari, subofițeri, soldați gradați profesioniști, avem datoria și obligația morală de a ne îndeplini cu profesionalism, efort și devotament misiunile primite, indiferent de tipul acestora sau de locul de desfășurare, din poligoane, din tabere de instrucție, unități militare sau în teatre de operații aflate sub egida NATO, ONU sau Uniunea Europeană. Faptele și acțiunile noastre de astăzi sunt cele care ne vorbesc și care definesc, este modul cel mai important prin care putem să cinstim faptele de vitejie ale înaintașilor, să aducem recunoștința noastră eroilor neamului și să demonstrăm societății românești că încrederea acordată instituției militare este corect fundamentată. La mulți ani dragi camarazi! La mulți ani Armatei României! Glorie eternă eroilor neamului românesc!”. (col. ing. Cristian Biță, comandantul Garnizoanei Târgoviște)

 „Ziua Armatei Române reprezintă o deosebită ocazie de a aprecia una dintre instituțiile cele mai importante ale neamului nostru care, alături de Biserica strămoșească, susține parcursul istoric al națiunii noastre, cu jertfelnicie și fidelitate, cu eroism și hotărâre. Instituție fundamentală a neamului nostru, creștin și european, care se bucură de încrederea conaționalilor noștri, alături de Biserică, Familie și Școală, Armata română este cea care ne conferă încredere, stabilitate și siguranță, fiind simbolul rezistenței noastre în fața tuturor vitregiilor vremurilor. De-a lungul timpului, numeroși fii ai patriei noastre și-au apărat cu mult curaj și dăruire pământul, țara, credința și valorile care au susținut viața și speranța înaintașilor noștri, dar care și astăzi dau sens existenței noastre și continuă să fie repere ale axiologiei morale autentice. Armata Română reprezintă o instituție puternică, nobilă și foarte necesară țării noastre, ce marchează rezistența noastră contra tuturor vitregiilor vremurilor, care este asociată, de fiecare dată, cu valori precum: onoare, curaj, hotărâre, sacrificiu și biruință. Pe jertfa de sânge a nenumăraților români care au luptat pentru libertatea, demnitatea și unitatea noastră națională s-a ctitorit România Mare, iar Ziua Armatei Române, celebrează eliberarea ultimei părți de pământ românesc, de sub stăpânirea străină, la 25 octombrie 1944, în timpul Ultimei Mari Conflagrații Mondiale, când, cu uriașe sacrificii, țara noastră și-a redobândit integritatea și s-a eliberat de sub una din cele mai cumplite dominații. În aceste vremuri în care norii negri ai războiului, precum și ai diferitelor crize economice, climaterice sau sociale, întunecă albastrul cerului sufletesc plin de speranțe al contemporanilor noștri, Armata Română, împreună cu Biserica strămoșească, reprezintă fundamente de stabilitate și de speranță, repere de moralitate și de încredere. Cu prilejul Zilei Armatei Române binecuvintez pe toți militarii din cadrul Garnizoanei Târgoviște, rugând pe Bunul Dumnezeu să reverse asupra tuturor bucurie, sănătate și ajutor,dăruindu-ne un timp de pace și de prosperitate! LA MULŢI ANI!” (ÎPS Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei)

Istoricul prof.univ.dr. George Coandă, care a fost premiat de Garnizoana Târgoviște în semn de recunoaștere a contribuției sale la promovarea istoriei militare, a făcut o scurtă prezentare a celor mai semnificative momente din istoria română.

Manifestările s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, constituită din militarii unităților târgoviștene.

Organizatorii au pregătit și o expoziție de tehnică militară și ateliere interactive unde participanții au avut oportunitatea de a se familiariza cu echipamentul militar și de a lua parte la activități precum aruncarea de grenade de exercițiu sau simularea tragerii cu armamentul de infanterie. Toate aceste activități au fost gândite pentru a oferi o experiență educativă și distractivă celor mai mici participanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here