,,Ziua Mondială a Educației’’ sărbătorită într-un mare fel la Târgoviște! Școala ,,Coresi’’ Târgoviște și-a mutat băncile în Piața Mihai Viteazul unde a avut loc ,,Marea Dictare’’, o provocare pentru elevi, și nu numai, cu participarea extraordinară a scriitoarei DOINA RUȘTI!

0
184

Ziua Mondială a Educației, sărbătorită în data de 5 octombrie, care simbolizează importanța cadrului didactic în procesul de formare și dezvoltare culturală, morală și științifică a copilului  a fost marcată într-un mod cu totul și cu totul inedit la Târgoviște! Protagonista acestui eveniment special a fost Școala ,,Coresi’’ Târgoviște care și-a mutat băncile în aer liber, respectiv în Piața ,,Mihai Viteazul”. Sute de elevi ai unității de învățământ, cărora li s-au alăturat profesori și învățători, părinți, dar și simpli trecători au participat în piața publică din centrul municipiului Târgoviște la „Marea Dictare”, un amplu exercițiu de scriere după dictare cu participarea extraordinară a scriitoarei DOINA RUȘTI.

Ideea organizării evenimentului a aparținut învățătoarei Iulia Maria Gândea Roșoiu și profesoarei Florina Pletea, care au fost sprijinite de directoarea  Georgeta Gogeanu și directoarea adjunct Elena Odjo, dar și de Primăria Municipiului Târgoviște, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița, Librăria Fragilistic.

La eveniment au mai luat parte viceprimarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie, administratorul public al orașului, Gabriel Boriga, secretarul de stat în Ministerul Educației, Ion Sorin, inspectorul școlar general, Adriana Tudose, managerul Bibliotecii Județene, Agnes Erich, președintele Rotary Club Târgoviște, Marian Lincă, inspectori școlari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here