La data de 10 decembrie a.c. în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic, pe Calea Domnească din Târgoviște, un autoturism condus de un bărbat de 47 ani.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,86 mg/l alcool pur in aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat ca șoferul avea suspendată și exercitarea dreptului de a conduce autovehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Totodată, la data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 03:20, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 20 ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Târgoviște, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.