Distribuie articolul

În prezența a numeroși credincioși, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie la Mânăstirea Dealu, în ziua de 6 decembrie 2022, cu prilejul sărbătorii Sf. Ier. Nicolae – hramul bisericii așezământului monahal voievodal.

Din sobor au făcut parte: Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, Pr. Alin Ștefan, Secretar eparhial și Pr. Andrei Niculăescu, Inspector eparhial.

În cadrul sfintei slujbe a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Sturzeni, Protoieria Târgoviște Nord, tânărul diacon Constantin Răzvan Scarlat, absolvent al cursurilor de licență și de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

Înaltpreasfinția Sa a evidențiat, în cuvântul său, importanța cinstirii sfinților în Ortodoxie, ca oameni distinși și vrednici următori ai Mântuitorului Hristos, ce s-au străduit, prin viața lor, să atingă culmi de lumină și de bucurie întru Duhul Sfânt, devenind pilde demne de urmat pe drumul sfințeniei.

Sf. Ier. Nicolae este expresia prin excelență a bunătății, a blândeții și a sfințeniei pentru întreaga lume creștină, ce ne oferă exemplul sfințeniei în modul cel mai frumos și fascinant, fiind personalitatea reprezentativă și cea mai cunoscută a Antichității creștine, ce s-a implicat, cu multă jertfelnicie, în misiunea socială a Bisericii din vremea sa. De altfel, pentru bunătatea și generozitatea sa, devenite proverbiale, se bucură de respectul întregului mapamond creștin, personificarea sa populară fiind Moș Nicolae – imaginea dărniciei, a bucuriei și a iubirii.

Reamintim că Mânăstirea Dealu este cea mai importantă necropolă voievodală munteană, unde se află, întru așteptarea Învierii, capul Voievodului Martir Mihai Viteazul. După o amplă restaurare, alături de întregul complex monahal, prin grija Mitropolitului Nifon, biserica mânăstirii a fost resfințită în anul 2018.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI


Distribuie articolul