Eveniment de promovare a formării profesionale pentru angajații din regiunea Sud-Muntenia-proiect ACAFAR te formează pentru cariera ta!

0
88

COMUNICAT DE PRESĂ

Sindicatul Valahia Târgoviște, alături de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO și Development Tranining Consulting au organizat în data de 28 noiembrie 2022, evenimentul de informare și promovare privind participarea la programe de formare profesională continuă (FPC).

Evenimentul s-a desfășurat în format online, pe platforma Zoom și a reunit reprezentanți ai autorităților locale și regionale, ai instituțiilor publice și ai mediului academic, precum și reprezentanți ai actorilor din regiune – patronate, sindicate și ong-uri.

Amintim prezența doamnei Gilia Claudia, Prefectul Județului Dâmbovița și a domnului Stan Daniel Cristian, Primarul Municipiului Târgoviște care au subliniat importanța existenței oportunităților de formare profesională continuă și a parteneriatului dintre administrația publică, actori sociali, mediul academic și sectorul non-profit pentru a găsi soluții reciproc avantajoase prin care să  se răspundă cerințelor și nevoilor pieței muncii.

Mai mult, participanții au profitat de prezența Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, Universității Valahia, CNS Cartel Alfa, Indice Consulting and Management și companiei BONATTI pentru a dezbate și împărtăși informații de actualitate și relevante în ceea ce privește necesitatea programelor de FPC pentru eficientizarea incluziunii profesionale, sociale și civice și rolul consilierii și orientării profesionale în construirea unei cariere și a unei piețe a muncii competitive.

Totodată, evenimentul a prilejuit o serie de discuții privind noile priorități, obiective și direcții de acțiune privind importanța și rolul programelor de FPC în dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă în regiunea Sud-Muntenia: modificări și inițiative legislative, rolul comitetelor sectoriale în materie de FPC, învățământ dual și adaptarea programelor universitare, obiective și statistice naționale și europene privind FPC.

În intervențiile sale, vorbitorii au punctat beneficiile învățării pe tot parcursul vieții și promovarea importanței programelor de formare profesională continuă, de calificare sau inițiere/specializare, care vizează dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă, programe atât de esențiale în construirea unei cariere de succes și drept premise de dezvoltare organizațională a companiilor.

În cadrul evenimentului au fost de asemenea oferite informații referitoare la activitățile proiectului, cursurile de formare organizate în cadrul proiectului ACAFAR și rezultatele atinse până în prezent.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului ACAFAR – Angajați Calificați prin acces la Formarea profesională continuă a Adulților din România, ID 135438, care este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă pentru un număr de 652 angajați, din regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia, pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă, prin participarea la programe integrate de formare profesională și consiliere profesională.

Pentru mai multe informatii, vă rugăm să ne contactati la e-mail: valahia1@gmail.com sau telefonic la numarul 0727 743 122, Sindicatul Valahia.

***Aflați mai multe detalii despre proiect și despre importanța formării profesionale continue a angajaților pe website-ul proiectului https://acafar.centruldezvoltaresociala.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here