Deputat Carmen Holban: Dintre noile medicamente nou introduse în România, cele mai multe dintre ele vor fi benefice pacienţilor cu afecţiuni oncologice.

0
66

În centrul preocupărilor Partidului Social Democrat privind îmbunătăţirea condiţiei sistemului de sănătate din România se află asigurarea unor servicii medicale de un înalt grad calitativ, precum şi accesul populaţiei la medicamente noi şi facile din punctul de vedere al preţurilor.

Acest deziderat este o prioritate de prim rang a Programului de guvernare al PSD în domeniul sănătăţii, iar ministrul Sănătăţii, prof.dr. Alexandru Rafila, a decis, în mod judicios, extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite. Este al treilea demers similar iniţiat în acest an de către ministrul PSD al Sănătăţii, în scopul creşterii gradului de siguranţă şi confort a pacienţilor, referitor la facilitarea procurării medicamentelor de toate tipurile, nu doar a celor de strictă necesitate.

Astfel, Guvernul României a aprobat proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate.

Noua actualizare a listei de medicamente gratuite şi compensate va intra în vigoare începând cu 1 decembrie şi presupune introducerea unui număr de 21 molecule noi, destinate pacienţilor cu afecţiuni oncologice, Parkinson, insuficienţă cardiacă, boli endocrine şi metabolice, afecţiuni pulmonare cronice, angioedem ereditar şi amiotrofie spinală musculară.

Consider remarcabil faptul că, dintre noile medicamente nou introduse în România, cele mai multe dintre ele vor fi benefice pacienţilor cu afecţiuni oncologice.

Politica Ministerului Sănătăţii este de a majora exponenţial posibilitatea românilor de a intra în posesia medicamentelor inovative, de care au absolută nevoie, mai ales cei cu afecţiuni cronice.

PSD a intrat la guvernare într-un moment delicat al sănătăţii, sistemul ajungând aproape în colaps din cauza gestionării mai puţin potrivite a efectelor crizei pandemice asupra populaţiei. A fost nevoie ca noul ministru al Sănătăţii să managerieze, de o manieră constructivă, problemele sistemice, iar rezultatele nu au încetat să se vadă.

Apreciez extinderea listei de medicamente oferite de stat, deoarece sănătatea unei naţiuni trebuie să constituie o politică naţională, iar românii merită să fie susţinuţi pentru a beneficia de servicii de sănătate de nivel european.

 

Carmen HOLBAN

Deputat PSD Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here