A TRECUT LA CELE VEȘNICE PC. PR. GHEORGHE SĂRĂROIU (1949-2022) FOST SLUJITOR AL PAROHIEI CORBII MARI, PROTOIERIA TITU DIN ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI

0
69

După o lungă și grea suferință, a trecut la cele veșnice, miercuri, 2 noiembrie 2022, la vârsta de 73 de ani, Părintele iconom stavrofor Gheorghe Sărăroiu, preot pensionar, fost slujitor al Parohiei Corbii Mari, Protoieria Titu din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Absolvent al Seminarului Teologic (1968) și al Institutului Teologic de grad universitar (1972), din București și părinte a doi copii: Nicolae, preot la Parohia Urziceanca și Elena – Irina, profesor de Religie la școlile Corbii Mari și Grozăvești, Pr. Gheorghe Sărăroiu a fost iubit de credincioși și mult respectat de preoții care l-au cunoscut, mai ales pentru înțelepciunea, echilibrul și bunăvoința sa, având meritul de a fi restaurat pictura bisericii, monument istoric, din Corbii Mari, unde a slujit începând cu anul 1972, dar și al edificării capelei parohiale.

A slujit altarul Bisericii noastre străbune timp de 44 de ani și, vreme îndelungată, a activat în administrația bisericească, la Protoieria Titu.

Slujba de înmormântare va avea loc, sâmbătă, 5 noiembrie 2022, la biserica Parohiei Corbii Mari, după săvârșirea Sfintei Liturghii, începând cu ora 13.00.

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here