Societățile de plasare a forței de muncă în străinătate, în vizorul ITM Dâmbovița!

0
65

În perioada 24 – 28 octombrie 2022, la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, s-a desfășurat Campania națională pentru verificarea respectării prevederilor legale cu privire la condițiile de funcționare și procedura de înregistrare a persoanelor juridice, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, ca agenți de plasare a forței de muncă în străinătate. Asta în condițiile în care migrația forței de muncă este încă un fenomen foarte răspândit, iar nerespectarea prevederilor legale în privința medierii și plasării cetățenilor pe piața forței de muncă din străinătate poate reprezenta un punct de plecare al fenomenului de trafic de persoane.

În cadrul acestei campanii, inspectorii ITM Dâmbovița au desfășurat acțiuni de control la 5 societăți dâmbovițene, care aveau trecute în codul CAEN activități de plasare a forței de muncă (CAEN 7810), servicii de furnizare și management al forței de muncă (CAEN 7830), activități de contractare, pe baze temporare, a personalului (CAEN 7820). Prin acțiunile desfășurate s-a urmărit identificarea cazurilor de nerespectare a condițiilor de funcționare și a procedurii de înregistrare a agenților de plasare, identificarea cazurior de plasare a forței de muncă fără respectarea condiției de a se înregistra la ITM, verificarea prevederilor legale, care reglementează munca temporară, pe baza contractelor de punere la dispoziție, diminuarea consecințelor sociale și economice negative ce derivă din nerespectarea prevederilor legale.

,,Agenții de plasare controlați au fost selectați din bazele de date deținute de ITM Dâmbovița, dar au fost identificate și verificate și societăți care desfășoară activități de consultanță în privirea medierii în străinătate.

În urma controalelor, nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale, însă au fost dispuse măsuri de intrare în legalitate.

Atragem atenția persoanelor care vor să lucreze sezonier în altă țară că cea mai sigură modalitate este găsirea unui loc de muncă prin intermediul unui agent de plasare a forței de muncă în străinătate sau furnizor de servicii de plasare, în comparație cu un anunț de angajare de la o firmă din străinătate, ofertele unor cunoscuți sau persoane fizice. Facem precizarea că, atunci când semnează documentele pentru a muncii în străinătate, cei interesați trebuie să primească două contracte, cel de mediere (contract de natură civilă, care se semnează între persoana fizică și furnizorul de servicii de plasare) și cel de muncă (care se încheie direct cu angajatorul din străinătate). Agentul de plasare trebuie să ofere gratis serviciile de mediere celui ce vrea să lucreze ca sezonier în străinătate, fără a-i percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe’’, a transmis Lixandru Marius, inspector șef ITM Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here