PSD Dâmbovița, în febra alegerilor de la nivelul organizațiilor locale! Alte 7 comune și-au ales sâmbătă președinții de organizații!

0
75

Motoare turate la maxim la Organizația PSD Dâmbovița! Președintele acestei formațiuni politice, Corneliu Ștefan a condus sâmbătă, 15 octombrie a.c., conferințele de alegeri în organizațiile locale ale PSD din comunele Ludești, Hulubești, Valea Mare, Crângurile, Gura Foii, Dragodana și Cobia. Potrivit liderului social democrat, aceste unități administrativ teritoriale au până la acest moment 30 de contracte de finanțare semnate și proiecte aprobate, toate cu o valoare totală de aproximativ 175.000.000 de lei.

,,Ca de fiecare dată, alături de noi au fost sute de membri de partid în fața cărora atât noi, cât și primarii localităților respective am prezentat un raport al tuturor proiectelor aflate în derulare, dar și planurile de viitor. Administrațiile locale, conduse de primarii social-democrați, reușesc să atragă fonduri substanțiale în comunele lor, acesta fiind și motivul pentru care 6 dintre ei au fost aleși de colegii lor în funcțiile de președinți de organizaţii: PSD Hulubești – președinte Cursurenu Ion; PSD Valea Mare – președinte Constantin Miu; PSD Crângurile – președinte Barbu Costin; PSD Gura Foii- președinte Radu Georgescu; PSD Dragodana- președinte Sandu Gheorghe; PSD Cobia – președinte Marin Manda; PSD Ludești- președinte Vlad Gabriel.

Cele 7 comune au, datorită echipei PSD, 30 de contracte de finanțare semnate și proiecte aprobate, toate cu o valoare totală de aproximativ 175.000.000 de lei: – 12 proiecte prin Programul Județean de Dezvoltare Locală – 14.000.000 lei; – 7 contracte de asociere primării/Consililul Județean Dâmbovița – 11.700.000 de lei; – 4 contracte prin POIM, program prin care introducem, extindem sau modernizăm rețele de apă și apă uzată – 100.200.000 de lei;  – 7 proiecte aprobate pentru finanțare prin Programul Național “Anghel Saligny” – 48.700.000 de lei. Le urăm succes și la cât mai multe proiecte implementate!’’, a transmis președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here