Distribuie articolul

Pe 24 august 2022 a fost declanșat conflictul colectiv de muncă la nivelul Quadra Invest SRL! Sindicatul Valahia a depus la ITM Dâmbovița, sesizarea în vederea concilierii conflictului de muncă. Potrivit liderului de sindicat, Nicolae Dragodănescu în termen de 3 zile lucrătoare, Ministerul Muncii are obligaţia legală de a desemna persoana care va concilia conflictul de muncă și sa convoace părțile aflate în conflict în vederea concilierii conflictului, în termen de maxim 7 zile lucrătoare de la data desemnării conciliatorului.

Dacă în urma concilierii nu se ajunge la un acord privind revendicărilor salariaților și nu se va încheia contractul colectiv de muncă, atunci conflictul de muncă rămâne deschis și Sindicatul Valahia are dreptul să organizeze GREVĂ .

,,Participarea la grevă este liberă, orice act de ingerință făcut cu scopul de a determina salariații să nu facă grevă, reprezintă infracțiune, conform legii. Fiecare salariat care este de acord să intre în grevă, este rugat să își dea consimțământul prin semnarea Tabelului de grevă, iar cei care sunt mai vechi și au participat la ultima grevă din Quadra, de 52 de zile, cunosc  procedura!

Sindicatul Valahia va susține financiar salariații care vor face grevă, la fel ca și în cazul grevei precedente. În acest sens a fost aprobată activarea fondului de grevă și utilizarea acestuia pentru susținerea grevei salariaților de la Quadra. Negocierea colectivă este strict reglementată de lege, nu putem sării peste etapele procedurale… HOTĂRÂREA DE A FACE GREVĂ APARȚINE FIECARUI SALARIAT SI NIMANUI ALTCUIVA!

Sindicatul Valahia are obligatia să susțină și să reprezinte cinstit salariații în relația cu conducerea societății. Ne vom întâlni cu toți salariații după concilierea conflictului de muncă!’’, a anunțat președintele Sindicatului Valahia Târgoviște, Nicolae Dragodănescu pe pagina de socializare a sindicatului.


Distribuie articolul