Distribuie articolul

Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga anunță că USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu  încă din prima zi a sesiunii parlamentare! Motivul acestui demers este haosul care există în momentul de față pe piața energiei electrice. Parlamentarul reamintește de soluția propusă de USR, încă de anul trecut, la criza energetică, respectiv reducerea TVA-ului la energie de la 19% la 5% și vouchere punctuale pentru facturi per gospodărie pe an.

,,Sezonul rece se apropie iar haosul din energie continuă. Mai sunt doar 2 luni până când oamenii de rând ar putea să sufere din nou din pricina incompetenței PSDNL. Ce fac în acest timp cei care conduc destinele României? PSD îl atacă la baionetă pe liberalul Virgil Popescu. Drept răspuns, PNL atacă la cuțite ANRE, condusă de către PSD. Un cerc vicios fără vreun câștigător și cu 19 milioane de perdanți. Vă sună cunoscut?

Motivul certurilor e simplu. Ciucă, Ciolacu, Popescu și Câciu sunt cei care au dat ordonanța compensării și plafonării prețurilor la energie. În pofida tuturor avertismentelor sau calculelor. De ce au făcut asta? Habar n-am, dar nu mă pot gândi decât la capitalul politic și la dorința de a îngropa proiectul USR. „Știm noi mai bine”, probabil că și-au spus. „Buba” e imensă însă: neexistând un calcul al impactului bugetar, cei 4 s-au trezit acum că nu există bani pentru a achita datoriile către furnizori, aruncând țara într-un potențial haos energetic și mai mare decât cel din iarna trecută.

În 2 luni se împlinește un an de când USR a venit cu potențiala soluție salvatoare: Reducerea TVA-ului la energie de la 19% la 5% și vouchere punctuale pentru facturi per gospodărie pe an. Proiectul nostru este încă pe masă. Nu ne dorim nici măcar scuze de la PSDNL, nu vrem nici să spunem „v-am zis noi”. Vrem doar ca jocurile politice să dispară iar în locul lor să reapară dorința de a fi aproape de comunitate. Atât. „Iarna ne-a luat pe nepregătite” chiar nu mai e o scuză. Nu în acest an.

USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în prima zi a sesiunii parlamentare. E timpul să plece!’’, a semnalat deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.


Distribuie articolul