Deputat Daniel Blaga: ,,România „prosperă” de fiecare dată când guvernații ies la declarații’’!

0
113

România nu va fi ocolită de criza economică fără precedent care se arată deja la orizont! Deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga și-a arătat îngrijorarea, pe pagina sa de socializare, față de ceea ce va urma în perioada următoare, mai ales în sezonul rece… care bate la ușă. Parlamentarul dâmbovițean trage semnalul de alarmă, în condițiile în care coaliția de guvernare ,,nu vede nicio criză’’.

,,În 2008, „ilustrul” liberal deloc traseist Călin Popescu Tăriceanu îi „liniștea” pe români, declarând în repetate rânduri faptul că țara noastră nu va fi afectată de criza financiară economică ce lovea la acel moment deja atât Statele Unite cât și puternice țări din Europa. Rezultatul îl știm deja bine cu toții: românii s-au trezit complet nepregătiți, loviți puternic de șocul unei crize economice fără precedent pentru perioada democratică a țării noastre. Au urmat doi ani destui de grei, plini mai degrabă cu promisiuni nerealiste decât cu soluții viabile.

În 2022, istoria pare să se repete. E rândul liberalului Ionuț Stroe să preia discursul făcut „celebru” de către Florin Cîțu: ”Dacă în Occident se vorbeşte despre recesiune, în România este creştere economică”. Țări dintre cele mai puternice avertizează că o nouă criză e iminentă și că e nevoie de soluții reale care să fie luate acum. PSDNL „cântă” însă aceiași partitură: nu vine nicio criză, în România e mai bine ca niciodată.

În timp ce prețul la energie e la un nivel îngrijorător iar sezonul rece bate încet la ușă, în timp ce criza de carburant e tratată cu soluții de 50 de bani speranță, în timp ce inflația sărăcește românii tot mai mult de la o lună la alta și-n timp ce țara noastră se împrumută zilnic tot mai mult, la cea mai mare dobândă din UE, România „prosperă” de fiecare dată când guvernații ies la declarații. Întrebarea e simplă: mai există cineva care să-i creadă și care să le cânte în strună?’’, a transmis deputatul USR Dâmbovița, Daniel Blaga.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here