Jandarmii în cooperare cu polițiști și reprezentanți ai Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița au organizat luni, 18 iulie a.c., o acțiune de informare preventivă în rândul cetățenilor din comuna Potlogi și satul Românești.
Debutul sesiunii de informare a avut loc la căminul cultural din comună și au fost supuse atenției participanților aspecte legate de prevenirea faptelor antisociale cu ocazia adunărilor publice, prevenirea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, prevenirea consumului de substanțe interzise, precum și prevenirea infracțiunilor de corupție în rândul funcționarilor publici.
Discuțiile interactive, cu privire la prevenirea faptelor antisociale (furturi din gospodării, violență, cerșetorie etc.) și a celor de corupție au continuat cu cetățenii din satul Românești.
În cadrul activității au fost distribuite peste 150 de pliante informative.
Acțiunile de informare preventivă vor continua în perioada următoare și în alte localități dâmbovițene.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul