Măsuri preventive pentru sezonul cald! Dâmbovița… sub avertizare meteo de cod galben pentru val de căldură și disconfort termic!

0
194

În contextul sezonului cald, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa s-a dispus monitorizarea evoluției dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Ne aflăm de astăzi, 29 iunie și până pe 1 iulie, sub avertizare meteo cod galben pentru val de căldură și disconfort termic.

În plan operațional, zilnic, pompierii care încadrează mijloacele tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor. La nevoie, personalul este pregătit pentru realizarea capacității operaționale în situații complexe de acțiune.

Inspectorii de prevenire desfășoară acțiuni de control la unități de turism și agrement, cu prioritate la cele la care se înregistează un număr mare de turiști și la cele care au fost identificate că funcționează fără autorizație de securitate la incendiu ori la care au fost constatate deficiențe grave la controalele anterioare.

Acțiunile de control au în vedere și construcțiile și amenajările destinate concertelor, târgurilor tematice, campingurilor, taberelor școlare sau alte asemenea spații cu caracter sezonier.

Această perioadă implică o atenție deosebită zonelor cunoscute pentru scăldat, unde cetățenii vor alege să se răcorească. Este important să alegeți locurile speciale amenajate pentru a nu vă pune viața în pericol.

De asemenea, vă recomandăm ca deplasările să le faceți în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, să evitați aglomerațiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00, să vă hidratați corespunzător, iar în timpul programului de lucru să alternați efortul dinamic cu cel static și perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Totodată, în perioadele caniculare și de secetă prelungită, utilizarea focului deschis pentru arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă.

Recomandăm cetățenilor să adopte un comportament preventiv în această perioadă având în vedere temperaturile ridicate și posibilitatea apariției unor fenomene meteorologice periculoase.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro

 

COMPARTIMENT

INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here