Distribuie articolul

Sărbătorirea Zilei Drapelului Național este un eveniment ce are în centrul său pe unul din cele mai importante simboluri naționale, ce exprimă demnitatea și mândria de a fi român, sintetizând esența identității noastre.

Cele trei culori ale drapelului național amintesc de credința creștină în Sfânta Treime, dar și de numeroasele virtuți ale neamului nostru. Astfel,  culoarea albastră simbolizează virtutea, noblețea aspirațiilor noastre și profunzimea valorilor în care credem, dintre care credința creștin-ortodoxă este cea mai importantă. Culoarea galbenă reprezintă bogăția patriei noastre, noblețea aspirațiilor, dar și fermitate și putere. Culoarea roșie ne duce cu gândul la sângele martirilor și al eroilor care și-au apărat cu viața credința strămoșească, țara și neamul.

Ori de câte ori vedem drapelul românesc fluturând, din adâncurile sufletului izbucnește recunoștința și mândria de a fi român, precum și sentimentul de libertate și de demnitate. De aceea, în perioadele de pace sau de război, drapelul național a coalizat bunele energii ale sufletului românului, fiind un prilej de aprofundare a atașamentului față de valorile noastre românești.

Pe instituțiile oficiale, în biserici sau în casele românilor, drapelul național ne amintește de fiecare dată când îl vedem de datoria pe care o avem față de neamul și patria noastră, dar mai ales de urmașii noștri și anume, aceea de a apăra, de a promova și de a trăi valorile creștine și românești și de a transmite această neprețuită comoară celor de după noi, integră, ca și teritoriul țării, alături de limbă, ca simbol al statului nostru național și unitar.

Acest puternic simbol național, alături de principiile Evangheliei lui Hristos ne însoțește în istorie, amintindu-ne că trebuie să fim mereu vrednici urmași ai sfinților, eroilor și voievozilor noștri!

Tuturor, vă împărtăşesc binecuvântări şi urări de sănătate si de bucurie!

† NIFON,

 

Arhiepiscop şi Mitropolit


Distribuie articolul