Victorie uriașă a președintelui CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan! Centura orașului Găești va fi finanțată prin Programul ,,Anghel Saligni’’!

0
169

Moment istoric pentru orașul Găești! După ani de zile de promisiuni și tergiversări, Centura orașului Găești va fi în sfârșit realizată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligni’’ care asigură finanțarea acestui obiectiv  de anvergură! Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea directă a actualei conducerii a Consiliului Județean Dâmbovița, personal a președintelui Corneliu Ștefan care s-a zbătut să obțină această finanțare și să rezolve astfel o problemă stringentă a orașului Găești, respectiv scoaterea traficului greu din centrul localității.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 90 de milioane lei, prin Programul „Anghel Saligny” se asigură peste 80 de milioane lei, iar diferența va fi  asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița.  Pentru că autoritățile locale de la Găești s-au grăbit să se laude cu această mare reușită, președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan i-a transmis edilului găeștean ,,că nu are nici un merit la această centură ocolitoare’’.

„Cel mai important proiect, și aici este munca noastră, a celor din Consiliul Județean Dâmbovița, parlamentari și primari, consilieri locali și consilieri județeni, a fost centura orașului Găești. Vorbim de 30 de ani de centura orașului Găești…. Când alții nici măcar nu au fost în stare să o deseneze, iată că noi avem un program aprobat anul trecut de Ministerul Transporturilor și astăzi avem deja și sursa de finanțare. Vreau să specific că pentru acest proiect important pentru județul nostru am avut posibilitatea să alegem între POIM, între colaborarea între CJD și Ministerul Transporturilor și acest program „Anghel Saligny.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 90 de milioane lei, prin Programul „Anghel Saligny” avem peste 80 de milioane lei sumă asigurată, diferența fiind asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița. Vreau să specific două lucruri foarte clar: în primul rând, centura orașului Găești este un drum județean, este proiectul Consiliul Județean Dâmbovița, este proiectul pe care noi, cei din administrația județeană l-am gândit pentru județul Dâmbovița. Acum două săptămâni am chemat primarii celor 4 localități, Găești, Petrești, Mogoșani și Dragodana și ne-am asociat pentru această centură ocolitoare.

Îmi pare rău, voiam să vin cu o parte pozitivă la această conferință de presă, dar îi transmit domnului primar de la Găești că nu are nici un merit la această centură ocolitoare, singurul lucru pe care îl are, și i-am demonstrat anul trecut când am venit cu actualul ministru secretar de stat, Ionuț Săvoiu, la dumnealui în birou și am gândit această centură… Îmi pare rău că a ieșit să-și asume munca noastră, a Consiliului Județean Dâmbovița și a parlamentarilor PSD. În al doilea rând vreau să-i transmit că dacă scria pe Facebook un simplu „mulțumesc” intra în istoria orașului Găești și a județului Dâmbovița printr-un gest de noblețe.

Dar, în loc să scrie un simplu „mulțumesc” a luat copy-paste toată postarea mea și a scris-o pe contul personal. Domnule primar, centura orașului Găești este un drum județean, este munca noastră și, repet, a conducerii CJD, a parlamentarilor PSD, pentru că ne-am asumat în fața locuitorilor orașului Găești și în fața dâmbovițenilor că vom face în acest mandat toate demersurile pentru a avea o centură. Uitați că astăzi avem un moment istoric, avem deja un contract de finanțare și în perioada următoare voi scoate la licitație partea de proiectare și execuție, astăzi suntem în faza de licitație, pe 17 iulie se vor depune oferte pentru studiul de fezabilitate”, a declarat astăzi președintele CJD și PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan la conferința de presă de la PSD Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here